În iubire învățăm să ne descoperim poveștile

Stăteam săptămânile trecute și mă gândeam, tot așa, înainte să adorm, că atunci mă vizitează tot felul de gânduri și de idei, la faptul că fiecare dintre noi are o poveste care a început încă din momentul în care ne-am născut. Am spus și în articolul Povești la metrou că atunci când doi oameni trec unul pe lângă celălalt, trec, de fapt, și două povești una pe lângă cealaltă. Păstrăm înlăuntrul nostru, în adâncul ființei noastre, o poveste. De fapt, nu orice poveste, ci povestea noastră. Unică.   Ce se întâmplă însă atunci când doi oameni se întâlnesc, se îndrăgostesc …

Am încredere în literatura română contemporană. 4 autoare pe care le recomand! :)

Printre obiectivele mele pentru 2018 se numără și citirea a 24 de cărți – un număr destul de modest, pe care mi-ar plăcea să-l depășesc la un moment dat 🙂 Momentan rămân însă la 24, adică la două cărți pe lună. Dintre acestea, îmi propun ca măcar 10 să fie de literatură română contemporană, aici fiind incluse și volumele de debut, întrucât îmi doresc, pe de-o parte, să susțin tinerii autori (printre care mă număr și eu, iar asta mă face să cunosc ceva mai bine situația) și visul pe care aceștia îl urmează; pe de altă parte, am încredere …

Ei se iubesc în toate anotimpurile

Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te ţin de mână. Alfred de Musset Posibil să-i fi văzut pentru prima dată acum vreun an. Sau poate că a trecut și mai mult timp de când i-am privit emoționată pentru prima oară: se țineau de mână și își zâmbeau. Poate că totuși doamna mergea la brațul domnului său. Mereu se plimbă ori ținându-se de mână, ori ea la brațul lui. Niciodată nu i-am văzut altfel. De fiecare dată merg încet, foarte încet – e singurul lor semn de bătrânețe, în rest îi simt foarte tineri. Ei sunt …

Am renovat pentru anul ce vine! (scurt exercițiu de a mă motiva)

Îmi place să privesc începutul fiecărui an ca pe o nouă șansă de a mă apuca de noi proiecte sau de a le continua pe cele deja existente, cu gândul, firește, de a le îmbunătăți, de a le aduce la un nivel mai înalt. În ianuarie blogul împlinește doi ani. Când m-am hotărât să mă apuc să scriu aici, în online, nu știam exact cum aveau să se desfășoare lucrurile, însă eram ferm convinsă de un lucru: la Adelina scrie nu aveam de gând să renunț. Și nu am renunțat, chiar dacă am avut zile în care nu eram prea entuziasmată, …

Crăciunul și sentimentul acasă

Față de anul trecut, sentimentele mele legate de Crăciun nu s-au schimbat. Pentru mine, Crăciunul continue să însemne acasă. Mă cuprind aceleași emoții ca acum un an, doar că sunt mai intense. O fi timpul ”vinovatul”, fiindcă cred să se produc schimbări înlăuntrul nostru în fiecare zi. Poate că sentimentul acasă se cuibărește în adâncul ființei mele și fiindcă acum sunt studentă și nu mă întorc la finalul fiecărei zile în locul în care mi-am trăit copilăria și adolescența. Nu-i văd pe ai mei în fiecare zi, iar conversațiile telefonice nu o să înlocuiască niciodată discuțiile față în față, în care …

Seara emoțiilor sau lansarea primei mele cărți – ”Nouăsprezece căutări”

M-am trezit azi dimineață cu zâmbetul pe buze și cu emoții încă hoinărind prin sufletul meu. Nu știam dacă a fost vis sau realitate tot ce s-a întâmplat aseară. Am dat însă cu ochii de florile atât de frumoase care mi-au înseninat ziua, apoi am activat wi-fi-ul și au venit mesaje de la oameni dragi sufletului meu, mesaje în care mă felicitau. Mesaje care mi-au adus în suflet și mai multe emoții. Mesaje care m-au făcut să zâmbesc, încă o dată, cu toată ființa mea. Sunt toată un zâmbet. Un zâmbet și-o emoție uriașă. Să mă trezesc după o seară …

O pereche de role sau o lecție reamintită

Ieri dimineață, eram afară, prinsă în gândurile mele. La un moment dat, aud râsete de copile venind din spatele meu. Nici nu apuc să întorc capul, că ele și trec pe lângă mine. Tot într-un zâmbet. Când le văd în fața mea, la câțiva metri distanță, îmi dau seama care e motivul bucuriei lor: se plimbă cu rolele. Și nu oricum. Cu o singură pereche de role. Una poartă o rolă într-un picior și o gheată în celălalt. Cealaltă fetiță, aidoma. Se țin de mână, merg una lângă cealaltă, fără să se întreacă. Și râd cu o bucurie vie, specifică …

Povești la metrou

Stropii de ploaie se izbesc de asfalt. E genul ăla de ploaie rece de care vrei să te ferești, oricât de mult ți-ar plăcea ploaia în general. Sau ideea de ploaie. E frig și îmi trag gluga pe cap. Îmi bag mâinile tot mai mult în interiorul gecii. Pe stradă, lumini. Faruri. Stâlpi de electricitate. Oamenii fug care-ncotro. Unii – în goană spre autobuz, alții spre metrou, alții cum prind. Grăbesc și eu pasul. Plouă tot mai tare. La metrou e puzderie de oameni. Unii cu câte un zâmbet, alții triști sau obosiți. Unii sunt extrem de obosiți. Alții însă …

3 lucruri pe care le-am (re)descoperit la începutul studenției

Îmi pare rău că am fost absentă în ultima vreme – în mod neașteptat, trebuie să recunosc, fiindcă nu credeam că odată cu începutul facultății unele dintre planurile mele de responsabilizare vor fi date peste cap. Îmi asum vina, că doar totul a fost din cauza dezorganizării mele și din cauză că motto-ul meu cotidian suna cam așa: Lasă că scriu mâine, acum sunt obosită. Și nici ideea asta nu pare așa bună. Poate găsesc altceva. Vă spun cu toată sinceritatea că nu e deloc indicat să vă ghidați viața după asemenea motto-uri care vă golesc de orice urmă de motivație și …

Când visul devine realitate

Mereu am spus că atunci când lupți pentru un vis și nu renunți, indiferent de câte obstacole apar în calea împlinirii lui, acesta devine realitate. În cazul unora e mai greu, în cazul altora e mai ușor. În cazul unora durează mai mult, în cazul altora durează mai puțin. Călătoria e unică pentru fiecare dintre noi, de aceea am învățat să nu raportez calea către împlinirea visului meu la calea împlinirii visului celorlalți. Pân’ la urmă, fiecare cu visul lui, cu încercările lui, cu drumul lui. Important e să nu renunțăm. Niciodată. Iar dacă ne descurajăm și-o facem, renunțarea să …