Am renovat pentru anul ce vine! (scurt exercițiu de a mă motiva)

Îmi place să privesc începutul fiecărui an ca pe o nouă șansă de a mă apuca de noi proiecte sau de a le continua pe cele deja existente, cu gândul, firește, de a le îmbunătăți, de a le aduce la un nivel mai înalt.

În ianuarie blogul împlinește doi ani. Când m-am hotărât să mă apuc să scriu aici, în online, nu știam exact cum aveau să se desfășoare lucrurile, însă eram ferm convinsă de un lucru: la Adelina scrie nu aveam de gând să renunț. Și nu am renunțat, chiar dacă am avut zile în care nu eram prea entuziasmată, chiar dacă am avut zile în care mă simțeam neputincioasă sau pur și simplu lipsită de inspirație, chiar dacă am avut zile pline în care am fost ocupată cu totul altceva. Nu am renunțat, chiar dacă nu am fost serioasă mereu – aici mă refer la numărul acela de minim două postări pe săptămână pe care mi-l propusesem la un moment dat… Am rămas ușor dezamăgită zilele trecute când am văzut că în 2017 n-am scris nici măcar 40 de postări. De la (nici măcar) 40 la 96 de postări e distanță destul de lungă, sunt conștientă de asta. Nu am renunțat, chiar dacă am avut momente în care am vrut să renunț. Au fost însă gânduri negre și trecătoare, alungate și de iubitul meu, cel care m-a și impulsionat să-mi deschid blogul.

Blogul mi-e drag. E proiectul meu de suflet. E locul în care scriu după cum simt. Mă bucur să știu că sunt oameni care citesc constant ceea ce scriu aici, chiar dacă eu nu sunt constantă. Nu am fost, cel puțin. În 2018 îmi doresc să fac lucrul ăsta să se schimbe. Schimbările țin și de noi, nu doar de factori externi pe care dăm adesea vina, fiindcă, hai să recunoaștem, ne e mai ușor așa.

Am tot stat zilele astea să-l aranjez, să-l fac să arate mai prietenos, mai deschis. Mi-am renovat căsuța virtuală. Mi-am dorit ca la final să fie simplă și șic. Sper că mi-a ieșit 🙂 Aștept feedback-ul vostru, să știți.

 

Ce renovări am făcut în căsuța mea virtuală?

  • Am schimbat tema cu una pe care am folosit-o și în trecut, doar că de data asta cred că am organizat lucrurile pe aici ceva mai bine.
  • Am acum un logo cu ajutorul Logaster. Am zâmbit cu gura până la urechi când am găsit un stilou aproape la fel ca al meu, cel din realitate, haha.
  • Am adăugat o scurtă descriere personală. Înainte aveam o pagină dedicată prezentării mele, însă am vrut ceva mai scurt, mai simplu și mai vizibil. În plus, am adăugat și o fotografie care mă reprezintă, că doar am stiloul în mână 🙂
  • Am adăugat un widget care cuprinde cele mai citite postări atât pentru a vedea eu care sunt cele mai apreciate postări de către cititori, cât și pentru a le recomanda, eventual, persoanelor nou-venite texte care au fost remarcate. Lista conține postările cele mai apreciate încă de când am deschis blogul.
  • Acum există o listă a blogurilor pe care le urmăresc și pe care le recomand cu încredere. E drept că și înainte exista o pagină destinată acestui lucru, dar am vrut, la fel ca în cazul prezentării personale, să fie vizibilă lista. Bineînțeles că e în curs de completare.

Am ales să renovez nu din cauză că nu îmi plăcea felul în care arăta căsuța mea înainte – cu toate că, recunosc, acum mi se pare mai organizată și mai prietenoasă… și datorită stropului de culoare adăugat la unele texte, haha. Am renovat fiindcă simt nevoia să fac o schimbare generală în ceea ce privește blogul. De la activitate, la conținutul mai diversificat, la modul mai prietenos de a scrie postările (voi începe să adaug o pată de culoare de acum înainte). Asta îmi propun să fac. Sper că de data aceasta voi reuși. Mă motivează scenariul următor: la finalul lui 2018, prin timpul ăsta, fac o analiză a activității mele pe blog și constat, cu zâmbetul pe buze, că mi-am depășit targetul de 96 de postări. Sau măcar l-am atins – tot e ceva! 🙂 Mai observ că datorită activității mele constante mai mulți cititori au auzit de căsuța mea virtuală, căreia îi trec pragul cu drag. Menționez că am scris aceste rânduri din scenariul personal cu blue ink pen pentru că orice conține cuvântul ink și culoarea specifică mă motivează :)) Și nu glumesc. Doar nu degeaba am avut nickname-ul Ink.Soul în online la un moment dat.
Sper că de data asta voi pune scenariul în practică. Dacă voi reuși sau nu – ei bine, asta vom vedea peste un an. Eu tind să fiu optimistă și cred că îmi voi nota rândurile scrise cu blue ink pen și într-un carnețel. Poate le voi scrie și pe o foaie albă pe care o voi lipi pe perete în camera mea. În orice caz, scriu cuvintele de mai sus cu litere îngroșate, vizibile de la o poștă, în memorie. Asta ar trebui să dea roade.

 

Tu ce obiectiv(e) ai?

Sunt convinsă că fiecare ne-am setat sau ne vom seta obiective pentru anul ce vine. Activitatea mea pe blog e unul dintre obiectivele mele principale. Eu vă doresc să aveți parte de împliniri pe toate planurile și să zâmbiți la finalul lui 2018, să fiți mulțumiți sufletește de faptul că ați reușit. Pe lângă împliniri, să aveți parte de sănătate, fizică și sufletească, de bucurii și de iubire. Să fie un an așa cum ni-l dorim, iar asta, firește, ține și de noi.
    Mi-ar plăcea să lăsați în comentariu, aici sau pe Facebook, ce obiective v-ați propus și voi pentru 2018, iar peste un an să ne bucurăm cu toții de împlinirea lor – v-am zis doar că sunt optimistă!

 

sursă foto 

 

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

4 Comments

  1. Tare frumos ai renovat, Adelina! Sper să funcționeze și să te menții motivată. Pentru mine, cel puțin, chiar a funcționat treaba asta cu designul și cumpărarea unui domeniu. Îmi place lista ta cu oamenii pe care îi citești și mă bucur să mă aflu acolo.

    • Adelina

      Mă bucur că îți place cum arată blogul ^_^ De data asta sper (și trebuie!) să rămân motivată.
      Eu îți mulțumesc că scrii și că îmi dai ocazia să citesc articole faine.

  2. Arata totul foarte bine, sa stii! Si eu, la putin timp dupa ce am deschis blogul, l-am facut sa arate cum am putut eu la vremea aia de bine si l-am mutat pe domeniu propriu ca sa ma oblig cumva sa nu renunt la el prea repede in caz ca voi trece prin perioade mai putin frumoase :)) A functionat, cred! Te pup :*

    • Adelina

      Bună, Ioana, și bine ai venit pe blogul meu! 🙂 Mă bucur că îți place cum arată căsuța mea virtuală.
      Nu trebuie să renunțăm niciodată la pasiunile noastre, indiferent că nu avem mereu numai zile cu soare. Se aplică și în cazul blogului, firește. ^_^ O să îl vizitez și eu pe al tău cât de curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *