• studentă (la Comunicare)

    Cum am scris 20 de pagini despre dragostea în vremea Facebook-ului

    Încă de la începutul anului al doilea de facultate mi-am propus să ies din zona de confort, în care am obișnuit să stau, și să mă implic în activități legate de sfera mea de interes: comunicarea/cuvântul. În acest context, am așteptat încă de toamna trecută cea de-a șasea ediție a BEST Letters Colloquia, care a avut loc pe 13-14 aprilie. Adică în acele două zile reci, ploioase, în care numai primăvară nu părea să fie și, pe deasupra, în care mi-am rugat câțiva colegi, participanți și ei la colocviu, să mă asculte înainte de a prezenta lucrarea și să-mi dea feedback. Puteau face orice altceva, cum ar fi să bea…

  • evenimente-experiență

    ,,Să te spui pe tine și când pui un punct.”

    Cuvintele din titlu nu îmi aparțin. Ele au fost rostite de Ana Barton, în cadrul primului curs din seria celor cinci, care au avut tema Scrisul e noul vorbit. Cursurile s-au desfășurat în fiecare luni, în perioada 25 februarie-25 martie, la Respiro Lounge. Cu alte cuvinte, pe parcursul zilelor de luni din martie, ca să înceapă săptămâna foarte bine și primăvara cât mai promițător, într-un loc cu o atmosferă relaxată și prietenoasă. *** Am aflat de aceste cursuri într-o dimineață de februarie. Eram în metrou, în drum spre facultate și, încă somnoroasă, scrollam pe Facebook. Brusc, mi s-a luminat chipul și am făcut ochii mari – mă dezmeticisem de-a binelea:…

  • evenimente-experiență

    Lecturi sonore: cum am ocazia să cunosc în fiecare lună un scriitor român contemporan

    Fac un exercițiu de imaginație: am terminat anul al doilea de facultate și privesc retrospectiv tot ce s-a întâmplat – un fel de bilanț al lucrurilor care, într-o formă sau alta, și-au pus amprenta asupra experiențelor mele. Știu de pe-acum că pe listă se va afla și proiectul Lecturi sonore, care și-a propus să aducă mai aproape  de cititori scriitori români contemporani – atât fizic, cât mai ales sufletește. Un proiect tare drag mie, cu întâlniri lunare în care am avut șansa să învăț câte ceva de la fiecare invitat.   Să revenim în prezent. Tot retrospectiv, dar de data aceasta fără să fie un exercițiu de imaginație, privesc începutul Lecturilor sonore sau,…

  • Fără categorie

    Am fost la concert la Bosquito și m-am întors acasă cu două lecții (re)confirmate

    Show, petrecere, o explozie de sentimente, zâmbete largi, multă energie, cântat și strigat aproape încontinuu, fascinație. Astea ar fi doar câteva dintre cuvintele-cheie care descriu noaptea de sâmbătă spre duminică, dar, mai mult de atât, concertul trupei Bosquito, susținut la Berăria H, a fost un concert-experiență. Când m-am întors acasă, cu versurile de la Femeia în cap (versuri care și-au făcut loc printre gândurile mele inclusiv duminică la prânz, în timp ce mă duceam să cumpăr apă), mi-am dat seama că mi-au fost reconfirmate două lecții pe care, mai mult ca sigur, era necesar să mi le reamintesc.   1. Oamenii extrem de pasionați și îndrăgostiți până peste poate de ceea…

  • Fără categorie

    Cum înflorește liliacul la firul de lumină

    Prima parte poate fi citită aici:  http://adelinascrie.ro/fortareata/   -O nouă neputință, o nouă cărămidă. O nouă neputință, o nouă cărămidă. Și-ncă una… și-ncă una… -Ce faci?! Acum ai intrat în transă? Sau repeți o poezie? -Îmi aminteam cum am început să construiesc zidul ăsta de la fereastra casei mele. Era o zi atât de rece. Era iarnă. Stăteam zgribulit cu prima mea grămadă serioasă de neputințe. Întins pe podea, cu genunchii la piept, cu ochii mari, fără să clipesc, mă uitam la neputințele mele. De fapt, priveam prin ele. Se strânseseră atât de multe – bine, o nimica toată pe lângă alea care zac acum lângă fotoliu. Niciodată nu am avut…