Cum mi-a schimbat viața câinele meu

La începutul anului scriam un articol despre ghemotocul negru pe care îl iubesc și care mă iubește necondiționat încă de când casa noastră a devenit acasă și pentru ea. Poate că sună clișeic, însă cred că faptul că ea face parte din viața mea este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Mă trezesc lângă ea (sau cu ea pe capul meu, se mai întâmplă și așa; lucrurile nu s-au schimbat) de mai bine de un an. Chiar dacă nu sunt în fiecare dimineață în cea mai bună dispoziție, când o simt aproape de mine zâmbesc …

Despre responsabilitate și responsabilizare

După ce a trecut admiterea, au urmat zile în care am căscat, am dormit, m-am trezit și-am luat-o de la capăt. Am lenevit încontinuu. Pe de-o parte, mi-a prins bine, mi-am reîncărcat bateriile. Pe de altă parte, mă afundam într-o rutină în care nu făceam nimic productiv. Zilele trecute am avut o revelație: prea mult stat degeaba, e timpul să fac acele lucruri după care tânjesc de săptămâni sau luni bune. Citesc zilnic, de curând m-am apucat de Adam și Eva a lui Rebreanu. Era pe listă de ceva vreme. Îmi place. Am început cu cititul și nu am de gând să …

Dacă ordine nu e… STAI, CUM SĂ NU FIE ORDINE?!

Nu am cărțile așezate în ordinea alfabetică a numelor autorilor. Nu am hainele ordonate în funcție de culori. Mi se întâmplă, uneori, să am screenshot-uri de care nu mai am nevoie – fie în telefon, fie în laptop. Așadar, ai spune că nu sunt o persoană care pune mare preț pe ordine. Totuși, dezordinea îmi creează un disconfort. Psihic. Mare. Atât de mare, încât mă apucă nervii și nu sunt în stare de nimic. Nu pot scrie, nu pot lucra, nu pot naviga liniștită pe net, în contextul ăsta, mai mult de două-trei ore. Nu pot și pace! De când …

Împăcarea de duminică

Nu sunt o cititoare consecventă. Sunt zile în care citesc ore întregi, minim 4-5 ore nu mă pot dezlipi de carte. Recunosc însă că sunt chiar săptămâni în care doar frunzăresc o pagină-două… Ăsta e unul dintre lucrurile care nu-mi plac la mine și pe care trebuie să-l șlefuiesc cât mai repede cu putință. La începutul lui 2017, ținând cont că știam că avea să urmeze un an plin, mi-am propus să citesc 36 de cărți. 36 de cărți e un număr mic spre mediu, zic eu. 36 de cărți împărțite la 12 luni înseamnă 3 cărți pe lună. 3 …

Alexandra, ești suflet toată…

Pe Alexandra Ușurelu am descoperit-o, întâmplător, acum un an-doi. Curioasă, am ascultat câteva dintre piesele ei și, de fiecare dată, eram toată un zâmbet. Muzica ei e pură poezie. E sentiment. E gingășie. E alinare pentru suflet. E lecție de viață. E un îndemn să te întorci la sufletul tău și să îl lași inundat de lumină, în caz că ai uitat, din cine știe ce motive, să faci asta… Aseară am fost la concertul Alexandrei. Pentru prima dată în viața mea, am ascultat-o cântând live. Am avut-o în fața ochilor mei și am fost fascinată. Surprinsă. Sensibilizată până în …

Tu ești prietenul tău?

Se întâmplă uneori să n-am somn, iar în momentele alea, descopăr esența unor lucruri extrem de importante, că doar nu degeaba noaptea e timpul potrivit pentru a medita la nemurirea sufletului. Lăsând (auto)ironia la o parte, că nu despre asta-i vorba acum, vreau să mărturisesc, foarte sincer chiar, că atunci când mai stau la taifas cu mine, în acele minute de dinaintea somnului ce refuză să vină mai repede câteodată, îmi dau seama de unele chestii care fac parte din existența mea, din existența ta, din existența fiecăruia dintre noi. Azi-noapte mi-am dat seama că eu sunt cea cu care petrec …

Despre ploaie, despre soare, despre suflet

A plouat vreo două zile în micul meu oraș natal. Și haotic, și liniștit. Recunosc, mă sperii ca un copil când plouă nebunește, când e furtună aparent nesfârșită, când îmbrățișările copacilor par imposibile. Mi-e frică de ploile nebune, când parcă urlă totul. Dar mă liniștesc ploile de vară, când simt cadența picăturilor ce-și urmează cursul firesc… Nu știu dacă îmi place ploaia în sine, cât ideea de ploaie și revenirea la mine atunci când plouă. Sunt câteva momente în care, întâmplător, sunt eu cu mine însămi și-mi aduc aminte că am nevoie să mai stau la taifas, din când în când, …

Înlăuntrul meu copilăria râde în fiecare zi…

Nu știu alții cum sunt, dar eu, ca să-ncep în stilul caracteristic lui Creangă, simt că înlăuntrul meu copilăria râde în fiecare zi ca și cum nimic nu s-a schimbat. În sufletul meu, copilăria nu ține cont de trecerea timpului, fiindcă, așa cum am zis și altă dată, când eram de-o șchioapă nu aveam habar ce-i aia noțiunea timpului. Poate că ea, copilăria, nici măcar nu poate avea granițe temporale. Copilăria e, cumva, a eternității. Mi-am promis că nu-mi voi lăsa copilăria niciodată să moară. Mi-am promis că nu o voi abandona indiferent că trece un an, că trec doi, …

Fericire, unde ești?

Uneori, mă legam singură la ochii sufletului. Alteori, îi țineam închiși bine de tot; mă încruntam. Uitam să văd. Asta s-ar putea numi orbire autoimpusă? Din fericire, momentele astea s-au rărit. Citatul din cartea mea de suflet, Micul Prinț, și anume Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi., nu e doar o metaforă care sună frumos. Cuvintele astea exprimă un adevăr după care mă ghidez. Așa că, după atâtea încercări și eșecuri și greșeli, încerc să țin mereu larg deschiși ochii sufletului. Și să văd, să văd cu adevărat lucrurile, să privesc în ele, nu prin ele. Să …

E timpul să-mi fac timp

Timp nu e. Niciodată. Când vrem, timp ne facem. Am fost (și, să fim serioși, încă sunt uneori) unul dintre acei oameni care se plâng că nu au timp să facă unele lucruri pe care și le doresc. M-am plâns adesea că nu am timp să scriu – chestia asta a fost la ordinea zilei o bună perioadă, că doar de! trebuia să îmi găsesc și eu diverse scuze în fața eului aceluia care mă tot bătea la cap: ”Hai, mă, scrie, măcar un rând, măcar un vers… Ce naiba, iar lași ideile să se ducă? Fraieră mai ești! Când ai …