Când visul devine realitate

Mereu am spus că atunci când lupți pentru un vis și nu renunți, indiferent de câte obstacole apar în calea împlinirii lui, acesta devine realitate. În cazul unora e mai greu, în cazul altora e mai ușor. În cazul unora durează mai mult, în cazul altora durează mai puțin. Călătoria e unică pentru fiecare dintre noi, de aceea am învățat să nu raportez calea către împlinirea visului meu la calea împlinirii visului celorlalți. Pân’ la urmă, fiecare cu visul lui, cu încercările lui, cu drumul lui. Important e să nu renunțăm. Niciodată. Iar dacă ne descurajăm și-o facem, renunțarea să fie temporară. Temporară am zis! Dacă e de câteva secunde, e și mai bine.

Iarna trecută, prin ianuarie, m-a gâdilat, pe neașteptate, dorința de a publica în viitorul foarte apropiat. Îmi tot citeam și reciteam poeziile și simțeam nevoia să le scot la lumină. Nu, nu din nevoia de afirmare sau de confirmare, ci pur și simplu din dorința de a ajunge la sufletele celorlalți. Puteam foarte bine să le postez doar în mediul online, însă adevărul e că gândul de a avea propria carte, prima mea carte, în mâinile mele mă făcea să zâmbesc. Mă motiva. Apoi am început să îmi fac scenarii: Cum ar arăta cartea? Ar fi citită? Ce ar simți oamenii când ar citi-o? Cum ar reacționa?
Atunci am hotărât: anul ăsta trebuie să public. Așa simțeam. De obicei sunt genul de om care analizează și reanalizează de mii de ori, sunt extrem de prudentă și iau decizii destul de greu. De data asta însă simțeam că trebuie să fac și acest pas. Era un fel de chemare a cuvintelor care doreau să ajungă în sufletele oamenilor.
Am început să-mi adun poeziile scrise pe parcursul timpului și, recunosc, am fost selectivă atunci când am pregătit manuscrisul. Orice ar fi, la această latură a mea mi-e cam greu să renunț. L-am trimis, în cele din (foarte) urmă. Cu inima deschisă.

Vineri, 22 septembrie 2017, a fost ziua în care visul meu a devenit palpabil. Îmi țineam propria carte în mâini. Eram extrem de emoționată și mi-a luat câteva ore să mă adun. Simt că nici acum nu m-am adunat complet. E o bucurie imensă pe care nu o pot exprima în cuvinte. Poate că nu sunt încă în măsură să găsesc acele cuvinte care să descrie ceea ce simt acum. Sunt fericită, da, sunt fericită. Extrem de fericită. Dar e o fericire tăcută, amestecată cu alte și alte emoții.
Visul meu a devenit realitate. Și ăsta-i doar începutul, îmi promit. Îi sunt recunoscătoare iubitului meu care m-a motivat să scriu și care m-a încurajat să continui ori de câte ori știa că am o zi mai proastă. Fără el, cred că nu aș fi trimis manuscrisul decât foarte târziu. Poate peste ani, aș mai fi găsit eu motive să reanalizez de încă o mie de ori. Le mulțumesc părinților care au avut încredere în visul meu și care m-au susținut încă de când eram mică. Le mulțumesc și celorlalți oameni frumoși din jurul meu, oameni dragi care m-au citit, care mă citesc și care se știu ei.
Le mulțumesc din tot sufletul și celor de la Libris Editorial, cu care am avut o primă colaborare foarte frumoasă și foarte eficientă. Am comunicat în permanență, dorințele mi-au fost ascultate, iar ei au făcut ca visul meu să devină palpabil, într-o formă care îmi este foarte dragă și care a primit deja reacții pozitive.

Cartea mea poate fi găsită pe site-ul Libris, chiar aici: https://www.libris.ro/nouasprezece-cautari-adelina-cristiana-balan-LIB978-606-8814-55-1–p1192834.html. De asemenea, dacă vreți să mă susțineți și să urmăriți activitatea, un like la pagina de Facebook Nouăsprezece căutăriVă mulțumesc din suflet.

Sper să fie bine primită, să ajungă la sufletele voastre…

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *