Cum m-am apucat de citit?

(Pe Libris găsesc de toate: cărți noi, cărți de beletristică, cărți de suflet, pentru suflet!)   Eram o mogâldeață de vreo trei-patru ani când am descoperit poveștile. Înainte de culcare, iubeam s-o ascult pe bunica în timp ce-mi spunea întâmplările cu Lizuca și Patrocle, cu Scufița Roșie, cu personajele lui Creangă… Începuturile mele au stat sub semnul poveștilor ascultate seară de seară, cu ochii închiși. Nu adormeam niciodată, ci îmi imaginam ce s-ar mai fi putut întâmpla în universul ficțiunii. Bunica trebuia să aibă măcar două povești pregătite de fiecare dată: ”Mai spune-mi, mai spune-mi!” Am crescut și-am început să-mi …

Scriu și sunt fericită

Zilele astea mi-am dat seama că mi-am găsit echilibrul în ale scrisului. Inspirația pare să mă viziteze destul de des, aproape zilnic, iar când nu o face ea, mă duc eu să o trag de mânecă și-i zic: Hai, nu crezi că e timpul să ne-ntâlnim și noi să-mblânzim cuvinte? Nu mai aștept să vină momentul potrivit pentru a scrie ideea potrivită. Dacă ideea există, atunci momentul potrivit e chiar acum, în clipa prezentă. Am obosit să mai stau să analizez orice idee, să mă gândesc și să mă răzgândesc ca, într-un final, să ajung de unde am plecat – …

Ghemotocul-minune

17 iulie 2016. Ziua în care un ghemotoc negru și speriat a intrat, pentru prima dată, în casa noastră. În casa noastră, adică și-a ei. În locul în care avea să-i devină, la scurt timp, acasă. Cerceta curioasă, dar liniștită, fiecare cameră. Timidă, a decis să sară în patul din camera mea. Patul în care a ales să doarmă la vreo săptămână-două după aceea. A abandonat coșulețul când nici nu m-așteptam. A ales să se cuibărească la picioarele mele într-o noapte în care a părăsit coșuletul… nu definitiv, că acum stă în el în bucătărie, la căldură, când are ea …

Nu am să trag gratiile la fereastră

Fragment Încetase furtuna din sufletul meu și răsărise curcubeul.  Am respirat ușurată, cu sufletul îmbrățișându-i sufletul. Nu mi-a mai fost teamă să mă arăt lui așa cum eram, așa cum sunt. Dărâmase deja toate zidurile. Într-o singură lună. Nu am simțit niciodată nevoia de a trage gratiile la fereastră. Mi-era cel mai bine așa, lăsându-l să-mi cunoască sufletul, cu toate emoțiile și stângăciile lui. I-am scris poezii. Am scris despre el și încă scriu. Am alergat împreună, în miezul verii, pe un deal și, ajunși în vârful lui, ne-am lăsat sufletele să se îmbrățișeze în libertate. În mare ne-am aruncat …

Băiatul cu steaua călătoare

  Uneori, mi se întâmplă să surprind discuțiile oamenilor și, trebuie să recunosc, îmi plac cele care par desprinse din povești, fiind pline de emoție și cu miros de copilărie, așa cum e cea pe care o s-o redau în rândurile de mai jos. E pe bune, nu-i imaginația mea… de data asta! -Uite, mami, o stea călătoare! spune micuțul în timp ce stă cuibărit în brațele mamei sale. -Mami, nu se cheamă stea călătoare, ci stea căzătoare, îi răspunde mama zâmbind. Băiatul parcă n-o aude și continuă să vorbească: -Mami, știi ce fac stelele călătoare? -Ia spune-mi tu ce …

Copiii și prieteniile lor

  Ieri, în timp ce veneam spre casă, s-a întâmplat să surprind discuția dintre doi băieței de vreo 10-11 ani. Unul dintre ei era foarte curios să descopere mai multe despre jocul pe calculator care îl pasiona pe prietenul său. Punea tot feluri de întrebări, iar cel care povestea îi răspundea atât de calm la toate și-i detalia când era cazul. Pe mine m-au impresionat acești copii și m-au făcut să zâmbesc tot drumul. Recunosc că am încetinit pasul și am stat în spatele lor doar ca să urmăresc conversația. Poate că vă întrebați Da’ ce? Nu știai că toți …

Vreau cuvinte din suflet, de suflet, pentru suflete

  Între mine și cuvinte s-a creat o legătură cu totul specială încă de când eram mică. Pentru mine, cuvintele au parfum, gust, culoare, sentiment, zvâc, putere. Încă de mică, sunt în căutarea acelor cuvinte potrivite. În timp, mi-am dat seama că nu e nevoie de termeni sofisticați pentru a transmite ceva. E nevoie de simplitate. De adevăr. De sinceritate. Și de suflet. Sper că acele cuvinte în care las fărâme din mine și din sufletul meu transmit ceva. Eu vreau să învăț să las ceva din mine în fiecare cuvânt pe care-l scriu sau pe care-l rostesc. Vreau să …

Am crescut și-apoi m-am micșorat

  Nu vă gândiți că într-o seară aveam 1.80 și în dimineața următoare m-am trezit cu 1.40. Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. 😀 Înălțimea mea e constantă de-acum sau cu foaaaarte mici diferențe în ultimii 2-3 ani. Lucrurile stau cam așa: eram undeva prin clasa a treia-a patra, un copil de 10-11 ani – nimic ieșit din comun la prima vedere, pentru cei care nu-mi cunoșteau vârsta. De fiecare dată când mergeam cu părinții undeva și se întâlneau întâmplător cu cineva, bineînțeles că și eu (ca orice copil, mai ales la vârste fragede) eram unul dintre subiectele principale de …

Vara aștepta la semafor

  Sunt unele suflete care vibrează de tinerețe, indiferent de vârstă, indiferent de zi, indiferent de anotimp. Sunt unii oameni care transmit ceva prin atitudinea lor, prin lucrurile simple pe care le fac sau pe care le poartă – transmit emoție, bucurie, liniște. Sunt oameni care atrag atenția chiar prin discreție, prin simplitate și prin liniștea cu care își poartă zâmbetul sincer pe chip. Ieri dimineață, prin oraș, mi s-a întâmplat să văd la trecerea de pietoni, pe partea cealaltă, o doamnă mai în vârstă care aștepta, liniștită să se facă verde. Zveltă, cu o rochie lungă înflorată, ținându-și, foarte …

La mulți ani, iubitul meu!

  Astăzi este ziua de naștere a celui mai bun om din lume pentru mine, a celui mai blând bărbat în devenire, a celui mai plin de viață adolescent care nu uită niciodată că sufletul lui este și copil, a ambițiosului și luptătorului, a ciclistului pentru care pedalatul a devenit parte din el, a celui pentru care informatica a devenit un mod de viață, a celui mai bun prieten și iubit, a sufletului care îmi ține sufletul în brațe zi de zi, clipă de clipă. Astăzi este ziua ta, iubitul meu, și, cum știi că eu ador cuvintele, nu pot …