23 iunie 2014

De doi ani sufletele noastre se îmbrățișează clipă de clipă. De doi ani toți fluturii mei dansează cu fluturii lui, în perechi nedespărțite. De doi ani simt cum aripile mele se înalță mai sus ca niciodată. Uneori, nu mai știu să zbor sau mă dezechilibrez, dar știu că el e aici să mă țină de mână și atunci când uit să cred în mine, în dorințele mele și în ceea ce pot face. El e mereu aici să mă scuture atunci când cad și să mă reînvețe să spun “pot s-o fac”. Și atunci zâmbim împreună. De doi ani învăț …

E vară și e bine

Simt că vara se cuibărește în sufletul meu, iar eu, desculță ca în primii ani din frageda copilărie, o primesc cu brațele deschise. Mă las mângâiată de soare în timp ce merg, cu picioarele goale, prin iarba de un verde atât de viu. Respir adânc fericirea pe care o trăiesc, atât de liniștită, cu sufletul desculț, îmbrățișat de sufletul lui. E vară și e bine.

Scriu și nu sunt scriitoare

Sunt Adelina și nu sunt scriitoare. Îmi place să încerc să îmblânzesc cuvinte și să mă joc cu ele după cum poftește sufletul meu și nu sunt scriitoare. Am sute de pagini scrise și nu sunt scriitoare. Am descoperit cuvântul pe la 8-9 ani și nu sunt scriitoare. Am primit atât aprecieri, cât și critici pe parcursul timpului și nu sunt scriitoare. Sunt Adelina și scriu. Asta nu înseamnă că nu-mi doresc să cresc, să simt cum aripile mele timide se înalță spre acest univers fascinant al cuvintelor pe care l-am descoperit când eram în clasele primare. Asta nu înseamnă …

Vreau să mă las să fiu eu

Liniștea mea interioară depinde și de starea de armonie cu mine însămi, stare de care chiar încerc să am grijă, mai ales în ultima perioadă. Asta se întâmplă și datorită faptului că am crescut, mai mult sau mai puțin. Odată cu trecerea timpului, am început să fiu preocupată și de mine, și nu la modul egocentric. De mică am fost perfecționistă, iar ăsta, cred eu, e un lucru bun – până la un anumit punct și până când nu dă în altceva. Îmi place să mă autodepășesc, să simt că o fac cu adevărat, nu doar să mi se spună …

Cum am ajuns să am părul scurt

  Nu am avut niciodată părul foarte lung. Nu țin minte să fi depășit vreodată umerii, asta întâmplându-se undeva prin clasele primare. În prima parte a copilăriei, îmi doream, probabil ca majoritatea fetițelor, părul lung până la fund, lung și mătăsos, împletit în tot felul de codițe ingenioase. Asta nu s-a întâmplat niciodată, ba chiar în clasa a opta, dacă mă ajută memoria, am ales să mă tund (mai bine spus, să fiu tunsă) bob. Momentul ăsta a reprezentat și începutul experienței mele cu părul scurt. Și chiar mi-a plăcut! 🙂 Nu cred că la cei aproape cinșpe ani ai …

Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupéry

”Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi.” Antoine de Saint-Exupéry Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry, e cartea pe care am citit-o, pentru prima dată, într-o după-amiază de vară și la care m-am întors ori de câte ori am simțit nevoia de o lectură nouă. Recunosc, pe Micul Prinț l-am descoperit destul de târziu, undeva pe la paisprezece ani, într-o după-amiază în care am și plâns, am și zâmbit, am și tremurat, am și privit cu nostalgie pe fereastra camerei mele. Am plâns alături de Micul Prinț și am călătorit cu el peste tot, i-am …

Dragostea nu îmbătrânește

  Pe mine mă fac să zâmbesc oamenii care se iubesc sincer, necondiționat și pentru totdeauna – da, eu chiar cred în acel mereu. Astăzi, mă grăbeam să ajung acasă, dar am încetinit pasul când am văzut doi bătrâni, un el și o ea, doamna ținându-l de braț. La un moment dat, s-au oprit și doamna a mângâiat, atât de frumos și-atât de tandru, obrazul stâng al domnului său. Ea i-a zâmbit, iar el i-a răspuns tot cu un zâmbet. Nu știu dacă au stat pe loc mai mult de câteva secunde, după care și-au continuat plimbarea. Tot zâmbind, ea …

Perechi, perechi

De când sunt mică, ador să privesc pe fereastra camerei mele minute în șir, să zâmbesc, ca un copil, soarelui și să simt că se cuibărește în ochii mei. De când sunt mică, ador să văd copacii înflorind, să le urmăresc, zi de zi, evoluția. Și primăvara asta am făcut același lucru. Fac asta în fiecare dimineață, în fiecare după-amiază și, uneori, și spre finalul zilei, înainte de apus, și zâmbesc. Nu e totul numai să privesc. E mult mai frumos să și trăiesc în mijlocul a ceea ce privesc, în mijlocul naturii (da, că doar e natură și în …

Dimineți de primăvară

  Primăvara e anotimpul meu. Când mă trezesc dimineața și văd soarele, chiar și timid, pe cer, deja ziua începe mai bine. Și, totuși, în dimineața asta, nu pentru prima dată, mi-am dat seama că, indiferent de soare, indiferent de numărul de ore dormite, putem face din fiecare anotimp anotimpul nostru. Totul ține de noi. Rețeta mea personală este una destul de simplă, căci, până la urmă, fericirea și frumusețea se găsesc în lucrurile simple ale vieții. Nu intenționez însă să scriu propria rețetă, ci vă sfătuiesc, dacă îmi permiteți, să vă creați, fiecare dintre voi, una proprie. 🙂 Ideea …