Fortăreața

-Dom’le, dar greu mai răspunzi de când ai ditamai poarta! Și zăvorâtă! Unde-i ușa albastră de dinainte? Da, da, aia înconjurată de flori de liliac. Și ce rar o țineai închisă! M-ai chemat încoace, da’ parcă mă simt un intrus, nu un invitat. -N-am mai găsit flori de liliac. Nu-mi plăcea ușa fără flori de liliac. Așa că am transformat-o în poartă. Hai că nu-i chiar atât de neprimitor aici, la mine-acasă în suflet. S-au mai schimbat lucrurile. O fi și timpul de vină, eu știu… -Neprimitor nu-i. Doar ziduri ridicate. O fortăreață. Domnești aici la tine. Înainte erau flori …

Azi nu mă uit în oglindă

azi nu mă uit în oglindă și mă văd mai bine azi nu mă uit la mine nici nu mă uit în mine nu e bine să (te) uiți să te arunci cu totul într-un colț din tine (sau de tine) și nici măcar să nu mai știi cum mirosea iarba pe care alergai în copilărie cum îți zvâcnește sufletul la prima ploaie de toamnă care te spală cum ești și ce ești în brațele celui în care aduni tot universul vostru azi nu mă uit la mine nu mă uit în mine azi privesc în mine mă dezbrac de …

”Era atât de frumoasă, încât aș fi acceptat și cinci cactuși căzuți în cap de la balconul ei… ”

FRAGMENT  -Viața însă m-a trimis la ușa facultății de teatru din Cluj la patru luni după ce m-am mutat în noul meu oraș-casă. Tot în Cluj am cunoscut-o pe ea. O chema Ada… -Vreo poetesă, pictoriță, ceva de genul ăsta? Tu mereu ai fost nebun după artiste!  -De fapt, era vecina de la ușa din fața garsonierei mele și… habar n-am cu ce se ocupa. Am cunoscut-o încă din prima mea zi în Cluj: uda florile de pe balcon și era cât pe-aci să scape un cactus în capul meu. Eu mă pregăteam să intru în noua mea scară de …

”Ești încă un fluture ce se zbate să iasă din cocon…”

Am găsit un text pe care l-am scris undeva prin 2010. Deși poate fi interpretat în mai multe feluri, eu, atunci când l-am scris, la cei 12 ani ai mei, m-am gândit să prezint într-o formă metaforică (tipică mie celei de-atunci) ceea ce se petrece la granița dintre copilărie și adolescență. Încă mi-e drag dialogul acesta. 🙂    -Trebuie să plec, voi pierde trenul!  -Va veni altul… Mai rămâi, te rog!  -Nu pot, nu e aceasta lumea mea. Nu mai este. Mă sufoc. Am stat într-un ocean al iluziilor prea mult timp, abia am reușit să ajung la mal. Valurile …

”Să fii mereu un om bun, oricât de mult ai suferi”

FRAGMENT Se privește în oglindă. Pantalonii de pijama sunt prea largi pentru trupul slăbit al tânărului, iar maioul negru atârnă pe el. Barba i-a crescut mai mult decât se așteptase. Ochii sunt roșii de la nesomn și de la plânsul, inconștient, din timpul nopții. Singurătatea și durerea l-au îmbătrânit. Săptămâna trecută l-a dat afară din casă pe Adi, prietenul lui cel mai bun din copilărie, care venise să îi propună să iasă mai mulți la o bere. Lucas s-a enervat că a îndrăznit să îl viziteze, când le ceruse tuturor să îl lase singur. Tresare. În oglindă, zărește un fulger. …

El o vedea doar pe ea

În salonul alb, dintr-o mare de oameni care vorbeau, o vedea doar pe ea, femeia pe care o idealiza. Bărbatul știa că este privită și de către alți reprezentanți ai sexului său. El însă o vedea dincolo de cuvintele pe care le rostea, uneori adresându-i-le, subtil, doar lui, dincolo de gesturile delicate, dincolo de privirile pe care i le arunca pe furiș, dincolo de rochiile negre care îmbrăcau un trup pe care-l visa nu dintr-un instinct masculin, dincolo de statutul pe care-l avea. O vedea.

Povestea lor

  “Omul ăsta e pur și simplu fascinant!” gândi tânăra din fața lui Ivan. Spera la o prietenie. “Cu un străin, Catty, cu un străin?”, se întrebă. – Sunt Catrina, îi spuse deodată, dându-i mâna. Mama îmi spune Catty, tata îmi spune Ana, ăsta-i celălalt nume al meu. “E uimitoare!” Ivan râse iar, mângâind-o pe creștetul capului. Deja începea să-i iubească naturalețea atât de puerilă. “E o copilă, Ivan, o copilă. Și e atât de frumoasă! La naiba, mi-a citit inima, zăpăcita! Și doar mi-am încheiat paltonul!” își aminti el. -Eu o să-ți spun Tina, răspunse într-un final, oferindu-i, și …

Fac poem din tine

Nu o să te iubesc decât atunci când vei deveni cuvânt. Nu o să te iubesc decât atunci când voi renunța la toate epitetele, comparațiile și enumerațiile din lume și voi face răsărit din sufletul tău. Nu o să te iubesc decât atunci când din ochii tăi vor înflori copaci de cuvinte pe care le voi scrie-n mine. Nu o să te iubesc decât atunci când vei deveni centrul universului meu: cuvânt. Și-atunci voi scrie un poem ce va-ncepe cu tine. 2014

Despre suflet, despre viață

Deschid ochii. Sunt singur în grădină. Desculț, cu niște pantaloni de pijama pe mine. Și cu toată viața înainte. Zăresc o domnișoară trecând pe lângă gardul casei mele. Angelică, simplă și-atât de cunoscută. -Ioana, ce frumoasă te-ai făcut! strig, ieșind după ea pe portiță. Fata se întoarce timid, recunoscându-mi glasul, și se uită la mine veselă, cu aceeași privire albastră și jucăușă din liceu. Mă analizează și începe să râdă. Am uitat că sunt doar în pantalonii mei albi de pijama. -Nebunule, de când nu te-am mai văzut! Lucas, te-am căutat luni întregi! Când te-ai mutat în… casa asta în …

Dialog între îndrăgostiți :)

– Ești ciufulită. Parcă ai avea cinșpe ani, râse, revenindu-și în fire. De acum crea el continuarea jocului. – Bine. Mai bine așa decât să par baba de douășitrei de ani, îi răspunse ea simplu, dând din umeri. – Nu ești cam imprudentă? Îi spui unui străin câți ani ai? o iscodi el, privind-o cu o sprânceană ridicată. Ea sări din învârtitoare chiar în fața lui. Își ținea mâna stângă în jurul inimii și cu arătătorul celeilalte îl împungea, în joacă, pe Ivan, tot în inimă. – Atât timp cât nu știi câți ani am aici, nu-mi pasă. Nu te-ai …