• perspective

    În iubire învățăm să ne descoperim poveștile

    Stăteam săptămânile trecute și mă gândeam, tot așa, înainte să adorm, că atunci mă vizitează tot felul de gânduri și de idei, la faptul că fiecare dintre noi are o poveste care a început încă din momentul în care ne-am născut. Am spus și în articolul Povești la metrou că atunci când doi oameni trec unul pe lângă celălalt, trec, de fapt, și două povești una pe lângă cealaltă. Păstrăm înlăuntrul nostru, în adâncul ființei noastre, o poveste. De fapt, nu orice poveste, ci povestea noastră. Unică.   Ce se întâmplă însă atunci când doi oameni se întâlnesc, se îndrăgostesc și încep să se iubească? Tind să cred că atunci…

  • perspective

    Ei se iubesc în toate anotimpurile

    Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te ţin de mână. Alfred de Musset Posibil să-i fi văzut pentru prima dată acum vreun an. Sau poate că a trecut și mai mult timp de când i-am privit emoționată pentru prima oară: se țineau de mână și își zâmbeau. Poate că totuși doamna mergea la brațul domnului său. Mereu se plimbă ori ținându-se de mână, ori ea la brațul lui. Niciodată nu i-am văzut altfel. De fiecare dată merg încet, foarte încet – e singurul lor semn de bătrânețe, în rest îi simt foarte tineri. Ei sunt tineri și liniștiți, căci și iubirea lor e calmă și…

  • perspective

    Crăciunul și sentimentul acasă

    Față de anul trecut, sentimentele mele legate de Crăciun nu s-au schimbat. Pentru mine, Crăciunul continue să însemne acasă. Mă cuprind aceleași emoții ca acum un an, doar că sunt mai intense. O fi timpul ”vinovatul”, fiindcă cred să se produc schimbări înlăuntrul nostru în fiecare zi. Poate că sentimentul acasă se cuibărește în adâncul ființei mele și fiindcă acum sunt studentă și nu mă întorc la finalul fiecărei zile în locul în care mi-am trăit copilăria și adolescența. Nu-i văd pe ai mei în fiecare zi, iar conversațiile telefonice nu o să înlocuiască niciodată discuțiile față în față, în care pot să le văd zâmbetele, nu doar să le aud…

  • perspective

    Suntem poezie

    Suntem poezie… când ne trezim dimineața cu sufletele mângâiate de lumină când pășim desculți în iarbă și ne simțim ca în cea dintâi copilărie când așteptăm la semafor și facem din culoarea verde o poveste, iar din roșu altă poveste; poate că galbenul e legătura dintre ele când, ciufuliți și zăpăciți, râdem cu gura până la urechi la cele mai simple lucruri când povestim până la miezul nopții și dincolo de el cu picioarele cocoțate pe cine știe ce scaun din grădină când sărim garduri și ne julim genunchii – măcar nu ne julim sufletele când credem că ramurile copacilor se îmbrățișează când privim natura însăși ca pe o poezie…

  • perspective

    Tu ești prietenul tău?

    Se întâmplă uneori să n-am somn, iar în momentele alea, descopăr esența unor lucruri extrem de importante, că doar nu degeaba noaptea e timpul potrivit pentru a medita la nemurirea sufletului. Lăsând (auto)ironia la o parte, că nu despre asta-i vorba acum, vreau să mărturisesc, foarte sincer chiar, că atunci când mai stau la taifas cu mine, în acele minute de dinaintea somnului ce refuză să vină mai repede câteodată, îmi dau seama de unele chestii care fac parte din existența mea, din existența ta, din existența fiecăruia dintre noi. Azi-noapte mi-am dat seama că eu sunt cea cu care petrec cel mai mult timp. Stau cu mine clipă de clipă,…