din viața mea

Copiii și prieteniile lor

 

Ieri, în timp ce veneam spre casă, s-a întâmplat să surprind discuția dintre doi băieței de vreo 10-11 ani. Unul dintre ei era foarte curios să descopere mai multe despre jocul pe calculator care îl pasiona pe prietenul său. Punea tot feluri de întrebări, iar cel care povestea îi răspundea atât de calm la toate și-i detalia când era cazul.

Pe mine m-au impresionat acești copii și m-au făcut să zâmbesc tot drumul. Recunosc că am încetinit pasul și am stat în spatele lor doar ca să urmăresc conversația. Poate că vă întrebați Da’ ce? Nu știai că toți copiii se joacă pe calculator și povestesc o groază despre asta?

Aici nu e vorba nici despre calculator și nici despre joacă. E vorba de prietenie și de liniștea adusă de o prietenie sinceră, formată încă la vârste fragede. E vorba de calm. E vorba de maturitatea venită, surprinzător, din partea a doi băieței. E vorba de o conversație simplă, cu un limbaj frumos din partea amândurora. Mi-a zâmbit și sufletul când mergeam în spatele a doi băieței, prieteni buni, care își vorbeau atât de educat, dar atât de simplu. Cel care povestea o făcea într-un mod atât de clar, încât m-a făcut și pe mine să fiu curioasă în privința jocului. Celălalt nu îl întrerupea și venea de fiecare dată cu câte o întrebare al cărei răspuns îl interesa.

După ce i-am depășit, mi-am zis Uite, mă, chiar m-aș bucura dacă ar rămâne așa și peste ani. Îi și recunoscusem: erau aceiași băieței care confecționau mărțișoare împreună în primăvară. Și erau de-a dreptul drăgălași ei și prietenia lor sinceră, nelipsită de ajutor și de înțelegere.

Am fost surprinsă poate și din cauza faptului că tot săptămâna asta, în vreo două rânduri, mi s-a întâmplat, tot așa, să surprind două situații create într-un grup de copii: unul dintre ei pleca încruntat acasă după ce, probabil, s-a certat cu ceilalți doi, care îl jigneau în urmă. E adevărat, prieteniile nu sunt lipsite de certuri, mai ales în copilărie, când și o minge de fotbal e un motiv de conflict. Dar mie tot nu-mi place să aud micuții jignindu-se, chit că se împacă a doua zi sau chiar după câteva ore.

Nu vreau însă să intru în categoria așa nu. Tot ce îmi doresc e să se lege cât mai multe prietenii adevărate, pline de conversații frumoase, lipsite de jigniri, îmbogățite de ajutor și de înțelegere. 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *