Fără categorie

Cum am ajuns să am părul scurt

 

barber-33115_1280Nu am avut niciodată părul foarte lung. Nu țin minte să fi depășit vreodată umerii, asta întâmplându-se undeva prin clasele primare. În prima parte a copilăriei, îmi doream, probabil ca majoritatea fetițelor, părul lung până la fund, lung și mătăsos, împletit în tot felul de codițe ingenioase. Asta nu s-a întâmplat niciodată, ba chiar în clasa a opta, dacă mă ajută memoria, am ales să mă tund (mai bine spus, să fiu tunsă) bob. Momentul ăsta a reprezentat și începutul experienței mele cu părul scurt. Și chiar mi-a plăcut! 🙂 Nu cred că la cei aproape cinșpe ani ai mei de atunci aveam neapărat nevoie de o schimbare, nici nu voiam să marchez ceva anume prin schimbarea tunsorii, ci pur și simplu… așa mi-am dorit. A fost o chestie de moment, neplanificată, pe care nu am regretat-o, cum nu am regretat nici ceea ce a urmat apoi.

În clasa a noua, undeva prin iarnă, simțeam nevoia de ceva nou. Într-adevăr, de o schimbare. Poate că din mai multe puncte de vedere. Și m-am tuns… și mai scurt, mai scurt ca niciodată, și am fost foarte încântată. Apoi, am început să îmi las părul scurt să crească până la acea lungime cu care să mă împac eu cel mai bine. Iar acum e tot scurt, tuns asimetric, cu bretonul care nu poate să lipsească, indiferent de stilul lui, fiindcă mă reprezintă.

De mai bine de trei ani am părul scurt și nu regret alegerea făcută. Nu intenționez să îmi las părul să crească în viitorul apropiat (decât dacă vorbim de un… scurt mai lung :)) dacă îl pot numi așa) nu fiindcă nu îmi place părul lung, ci fiindcă tunsoarea de acum mă reprezintă cel mai bine. A ajuns să facă parte din mine, a ajuns să mă facă, și ea, să mă simt bine în pielea mea. Recunosc, ador, de fiecare dată, să merg la tuns – bineînțeles, un merit important îl are și persoana minunată de acolo. Îmi place să văd cum tunsoarea mea (re)capătă o formă ordonată care (simt că) a devenit a mea.

Nu neg faptul că îmi place să văd păr lung la alte persoane. Îmi place, la fel de mult cum îmi place să văd și păr scurt. Și afirm cu tărie că prin tunsoarea pe care o am acum simt că sunt eu însămi, simt că exprim ceva, simt că mă reprezintă cel mai bine și știu că nu voi renunța la ea prea curând. Și mai spun, încă o dată, că nu regret ziua în care am ales să-mi fie scurtat părul. A fost un lucru util, personal, care, deși poate că sună ciudat, mă face să zâmbesc.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l împărtășești și altora 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.