din viața mea

Cum mi-a schimbat viața câinele meu

La începutul anului scriam un articol despre ghemotocul negru pe care îl iubesc și care mă iubește necondiționat încă de când casa noastră a devenit acasă și pentru ea. Poate că sună clișeic, însă cred că faptul că ea face parte din viața mea este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat vreodată.

Mă trezesc lângă ea (sau cu ea pe capul meu, se mai întâmplă și așa; lucrurile nu s-au schimbat) de mai bine de un an. Chiar dacă nu sunt în fiecare dimineață în cea mai bună dispoziție, când o simt aproape de mine zâmbesc imediat. O mai simt și în timpul nopții cum vine lângă mine. Aproape niciodată nu stă singură în cameră. Tot timpul are nevoie de companie și, ca să fiu sinceră, și eu am nevoie de ea oriunde și oricând. Acum, în timp ce scriu articolul ăsta despre ea, o văd cum doarme ca un copil, pe-o parte.
În ceea ce privește plimbările zilnice, a căpătat o încredere fantastică în ea. Stabilește traseul tot timpul. Când vreau să aleg și eu un drum, se opune vehement. Se așază în fund și mă privește fix în ochi. M-a învins. Cu ușurință. Îi zâmbesc și mergem pe calea pe care a ales-o ea. Are și mai multă încredere în oameni acum. Și în unii câini. Chiar are câteva prietene cu care se întâlnește de câteva ori pe săptămână. În timp ce eu vorbesc cu stăpânele, probabil că și ele comunică în limba lor. Uneori are chef de joacă, alteori este inabordabilă. În compania unor căței, are tendința să fie foarte mândră. O cert câteodată. Este foarte selectivă! Poate prea selectivă… Deși este o cățelușă de talie mică, este înnebunită după câinii de talie mare. Vrea să-i cunoască și să se joace cu ei mai mult decât cu cei mici.

Este extrem de posesivă. Mai ales atunci când sunt cu iubitul meu, deși îl iubește și pe el foarte mult. Urmărește cu mare atenție fiecare om cu care eu și ai mei intrăm în contact. Ne iubește în mod necondiționat pe toți. Și în mod egal, deși cel mai tare se bucură atunci când vine tata acasă. Întreaga casă devine pistă de alergare pentru ea. Toate covoarele sar prin aer. Acesta-i felul ei de a se bucura și de a ne îndemna să ne jucăm cu ea. Apropo de asta, jucăriile nu prea o interesează. Are una și bună. Și nu degeaba ziceam că e posesivă: și jucăria asta e doar a ei.

Ghemotocul negru e mereu cu mine. Face din zilele mai puțin bune unele prețioase. Nu o să uit niciodată seara în care am plâns din cauză că îi fusese foarte rău. Chiar dacă nu se simțea bine, a venit să-mi lingă lacrimile. Asta a fost una dintre cele mai sincere dovezi de iubire. Când sunt cu ea, parcă am mai multă încredere în mine – și da, cred că asta sună puțin ciudat, dar așa mă simt. Nu mai zic că fie că am chef, fie că nu, mă scoate din casă de două ori pe zi: E timpul să facem niște mișcare. Hai, nu mai lenevi acolo și treci și pune-mi lesa!.  Îmi dă lecții de viață: au fost zile în care am învățat de la ea ce înseamnă să fii puternic (a fost o perioadă, prin februarie, în care a avut niște probleme de sănătate), indiferent de cât de greu este; au fost și zile în care mi-a demonstrat cât de bine e să ai nițică încredere în tine. Mai are rost să zic și de lecția despre prietenia adevărată, care e la ordinea zilei?

 

imagine

 

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *