despre blog

De-nceput/am început…

…să public pe noul blog.

Recunosc, mereu prima postare mi s-a părut cel mai greu de scris. Poate că orice început, în general, e greu. Pățesc chestia asta destul de des atunci când scriu. Mai ales când scriu proză. Două-trei cuvinte, apoi două-trei rânduri, ceva măzgăleli, rânduri tăiate nervos și, uneori, foaia ruptă. Nu e vreo rețetă personală.

Postarea asta însă nu e despre ceea ce fac eu atunci când mă apuc să scriu – nu așa des în ultimii ani, shame on me! Sunt destule schimbări pe care vreau să le fac la capitolul ăsta.

Blogul acesta nu va fi dedicat exclusiv textelor personale. Voi posta, din când în când, și vreo câteva rânduri de proză, și vreo câteva rânduri de poezie. Încercări de proză, încercări de poezie. Încă exersez.

Pe blog, așa cum am scris în prezentarea personală (ce pompos sună), nu mi-am propus să scriu ceva anume. Mi-am propus doar să fiu sinceră și să scriu. Nu cu vreun scop. Mi-am propus să scriu orice. Și sper să iasă bine. Și – de ce nu? – și să fie citit. Și cu sufletul. Îmi plac metaforele, da’ nu mai exagerez cu ele ca acum câțiva ani.

(Chiar îmi place cum sună și la începutul enunțului.

By the way, am ticuri verbale/scrise.)

 

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

2 Comments

  • S.P.

    Să-ncepi e ușor, e greu să rămâi motivată în schimb. Pe de altă parte, ”jurnalele virtuale” au o audiență destul de limitată, dar cine spune nu!? Oricum aici bănuiesc că nu este vorba de audiență. Toți avem nevoie de un loc în care să ne revărsăm, și tu tocmai ți l-ai găsit aici. Că mai și citește altcineva e un bonus! Să nu fii descurajată în caz contrar…
    Design-ul paginii îmi place, simplu și la subiect: fără pretenții pompoase, fără ”briz-briz-uri”, de bun gust. Lizibil, alb pe negru, font decent. Să tot citești!

    Pe viitor, sper să citesc mai multe (și mai mult!) de la tine, mi-ai stârnit curiozitatea.
    Spor, și la mai mult! 🙂

    • Adelina

      Mulțumesc frumos pentru aprecieri și pentru încurajări!
      Motivația, cred eu, nu o să dispară. De data asta chiar sunt hotărâtă să continui să postez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *