Despre suflet, despre viață

Deschid ochii. Sunt singur în grădină. Desculț, cu niște pantaloni de pijama pe mine. Și cu toată viața înainte.

Zăresc o domnișoară trecând pe lângă gardul casei mele. Angelică, simplă și-atât de cunoscută.

-Ioana, ce frumoasă te-ai făcut! strig, ieșind după ea pe portiță.

Fata se întoarce timid, recunoscându-mi glasul, și se uită la mine veselă, cu aceeași privire albastră și jucăușă din liceu. Mă analizează și începe să râdă. Am uitat că sunt doar în pantalonii mei albi de pijama.

-Nebunule, de când nu te-am mai văzut! Lucas, te-am căutat luni întregi! Când te-ai mutat în… casa asta în care unii ziceau că locuiește un nebun? Sigur e o greșeală, Dumnezeule! Ce faci?

-De fapt, Ioana, nebunia cea mai frumoasă, pe care trebuie să o trăim toți, e cea care apare atunci când înveți să trăiești iar. Uneori, trebuie să ne eliberăm sufletele și să ni le ascultăm. Sunt bine, acum trăiesc, bine-mersi.

-Tot artist ai rămas, Lucas, îmi spune zâmbind.

-Unul renăscut, Ioana, unul renăscut.

(fragment)

 

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *