perspective

Ei se iubesc în toate anotimpurile

Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te ţin de mână.

Alfred de Musset

Posibil să-i fi văzut pentru prima dată acum vreun an. Sau poate că a trecut și mai mult timp de când i-am privit emoționată pentru prima oară: se țineau de mână și își zâmbeau. Poate că totuși doamna mergea la brațul domnului său. Mereu se plimbă ori ținându-se de mână, ori ea la brațul lui. Niciodată nu i-am văzut altfel. De fiecare dată merg încet, foarte încet – e singurul lor semn de bătrânețe, în rest îi simt foarte tineri. Ei sunt tineri și liniștiți, căci și iubirea lor e calmă și nu are nevoie de cuvinte, poate doar de foarte puține cuvinte. E suficientă o strângere de mână sau o mângâiere tandră. Se plimbă mereu împreună, în ritmul lor lent, impus de trecerea anilor. Să-i fi făcut oare iubirea să aibă și același ritm de mers? Sau poate că se așteaptă reciproc… Au învățat că în iubire nu există grabă și nici dorința de a merge înaintea celuilalt – asta se întâmplă doar atunci când vrei să-l ghidezi și să-i luminezi drumul.

 

Există expresia aceea iubire de-o vară. Nu știu dacă există și iubire de-o toamnă, iubire de-o iarnă sau iubire de-o primăvară. Știu însă că există iubire de toate anotimpurile, mereu. Am fotografiat în suflet ceea ce mi-au povestit ei prin simplul fapt că sunt, că îi văd mereu împreună, atât de senini și-atât de frumoși. Două suflete cu același ritm, pe același drum.  Vă las descrierea fotografiei mele sufletești în rândurile de mai jos:

I-am văzut ținându-se de mână iarna, în zile friguroase. Chiar dacă erau îmbrăcați cu haine groase, își păstrau eleganța deplină: atât în ținută, cât și în gesturi. Părea să nu-i deranjeze frigul. Au suficientă căldură pentru amândoi! I-am zărit de la distanță, la lumina unui stâlp de electricitate. Cred însă că atenția mi-a fost mai degrabă atrasă de lumina din interiorul lor decât de cea din exterior. Oamenii frumoși, oamenii care se iubesc au acel ceva care pe mine una mă face s-i privesc încontinuu. Ajung la un moment dat să rămân o emoție toată. O emoție și-un zâmbet.

I-am văzut ținându-se de mână primăvara, când copacii dădeau să înflorească. Poate că pomii nu înfloriseră încă, dar ei erau înfloritori. Tind să cred că domnul i-a dăruit o întreagă grădină de flori doamnei sale. O grădină de flori în sufletul ei. Flori care nu se ofilesc niciodată. Și doamna, la rândul ei, a pictat raze de soare în suflet domnului său. Un soare blând și cald de primăvară.

I-am văzut ținându-se de mână și vara, în diminețile în care alegeau să meargă la umbră, pe aceeași alee pe care au străbătut-o și iarna, și primăvara, pe aceeași alee pe care o vor străbate împreună, ei și iubirea lor, de fiecare dată. În peisajul urban, cei doi păreau desprinși de undeva din cu totul altă parte: mi-i imaginam mai degrabă pe un câmp cu flori de vară, într-o pădurice, la malul unui lac sau la malul mării, pe o băncuță de lemn, cu soarele tovarăș și cu tot timpul din lume doar pentru ei… Și totuși, cine zicea că iubirea ține cont de peisaje? 🙂

I-am văzut ținându-se de mână și toamna, pășind printre frunzele portocalii. Cine știe câte toamne număraseră până atunci?! De parcă iubirea ar ține cont de numărători… Oricum ei se știu de la începutul lumii lor. Cei ce se iubesc au un univers personal unic, știut pe deplin doar de ei.

I-am văzut ținându-se de mână și zilele trecute. Doamna era la brațul domnului său…

 

sursă foto

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

4 Comments

  • Ioana

    De multe ori cand imi imbratisez minunea de om care m-a ales ca si partenera lui cu toata dragostea de care pot da dovada, ma gandesc: Oare noi o sa fim asa la batranete?

    Ce articol frumos!

    • Adelina

      Mulțumesc, Ioana, mă bucur tare mult că ți-a plăcut articolul 🙂
      Iubirea e o adevărată binecuvântare… Aveți grijă de sufletele voastre. Chiar cred în iubire de-o viață…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *