fragmente și poezii

”Ești încă un fluture ce se zbate să iasă din cocon…”

Am găsit un text pe care l-am scris undeva prin 2010. Deși poate fi interpretat în mai multe feluri, eu, atunci când l-am scris, la cei 12 ani ai mei, m-am gândit să prezint într-o formă metaforică (tipică mie celei de-atunci) ceea ce se petrece la granița dintre copilărie și adolescență. Încă mi-e drag dialogul acesta. 🙂

 

 -Trebuie să plec, voi pierde trenul!
 -Va veni altul… Mai rămâi, te rog!
 -Nu pot, nu e aceasta lumea mea. Nu mai este. Mă sufoc. Am stat într-un ocean al iluziilor prea mult timp, abia am reușit să ajung la mal. Valurile se tot ciocnesc de picioarele mele, și ele mă izgonesc!
 -Doar se joacă. Știi, joaca nu presupune reguli.
 -Lasă-mă să plec, te rog! E târziu, vântul anilor șuieră. Și el îmi spune că e vremea plecării mele.
 -Nu, nu! El doar minte. Așa a făcut mereu. A fost dintotdeauna mincinosul vieții mele.
 -Viață? Ce tot spui?! Ești încă un fluture ce se zbate să iasă din cocon – îți doresc să reușești… într-o zi! Dar te implor, nu te mai ține de mâneca mea! Nu vreau să te rănesc, lasă-mă să evadez! Uite, ia un taxi și du-te acasă… și dormi.
 -Casa mea ești tu. Vin și eu cu tine, dacă nu vrei să rămâi. Vom fi împreună, mă voi odihi, îmi voi putea întinde aripile între pereții tăi înguști pe care, până la urmă, îi voi sfărâma. 
 -Mă vei distruge astfel, voi fi suflat de vânt și mă voi pierde. Vei rămâne tot singură, vei hoinări pe străzile ce suspină în eternitate.
 Se aude un șuier. Trenul pleacă.
 -Ne vom revedea peste ani! spune grăbit, după care aleargă după trenul de care se agață cu disperare.
 -Ce se va întâmpla cu tine? strig, plângând, către depărtările ce se vor pierde curând în asfințitul timpuriu.
 -Voi ajunge-n gară, voi deveni prieten cu sufletul bătrân; voi fi o amintire ce-și va căuta cândva vechiul stăpân!
 Ultimele cuvinte.
 Suspin, cu mâneca de la cămașa în carouri între degetele timide, triste. Am rupt-o. Plec acasă, iau un taxi până la urmă. Aripile ce vor crește treptat vor sparge geamurile automobilului, iar eu voi scrie rânduri mii și mii la lumina slabă, muribundă a felinarelor pe lângă care voi trece în seara asta.
Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *