Fără categorie

”Eu nu vreau să o uit. Și, chiar dacă aș vrea, nu aș putea.”

image
https://www.facebook.com/mycko1997

FRAGMENT

Victor: Pe Chloe am cunoscut-o într-o cafenea din Brașov, într-o vacanță de iarnă. Stătea singură la o masă din colț și citea ceva literatură – nici în ziua de azi nu-mi amintesc titlul cărții, pe moment am fost mult prea absorbit de imaginea celei cu care aveam să împart, credeam eu, totul, la scurt timp după aceea. Eram nins din cap până-n picioare când am intrat în cafenea și căutam din priviri un loc unde să mă așez, că toate mesele păreau a fi ocupate. Eram pe punctul de a pleca când am văzut că la masa fetei care citea era un loc liber. Era o masă rotundă, de două persoane. Nu mi-a trecut prin gând că ar fi putut să aștepte pe cineva, poate pe iubitul ei, că era prea tânără să fie căsătorită, sau poate vreo prietenă.

Ivan (terminându-și, în sfârșit, și ultima țigară): De felul tău, nu ești prea curajos.

Victor (zâmbind trist): Prietene, eram în transă… Parcă și scaunul liber îmi striga: ”Hai, Victor, acum e șansa ta!”. Nici măcar nu am avut bunul-simț să o întreb dacă mă pot așeza. În clipele alea, ceva îmi spunea că ea pe mine mă aștepta. Mi-am pus jacheta pe spătarul scaunului și am luat loc, privind-o curios, fascinat, flămând – nu, nu, nu era genul acela de foame fizică, de a dezbrăca o femeie și de a o avea în patul tău, ci era o foame, o sete avidă de a o cunoaște, de a ști măcar cum o cheamă. Ea continua să citească.

Ivan: Era atât de absorbită de lectură, încât nu și-a dat seama că are un comesean?

Victor: Știa că sunt acolo, mă simțise. După câteva minute, a pus cartea în geanta pe care o avea cu ea. Scuză-mă că am fost nepoliticoasă, dar chiar trebuia să termin capitolul. Bună, sunt Chloe. și mi-a întins mâna subțire, firavă, cu degete lungi, dar cu o strânsoare fermă.

Ivan: Curios mod de a cunoaște o femeie…

Victor: Singura femeie pe care am iubit-o și pe care o iubesc. Au trecut câțiva ani de atunci și nu o pot uita, nu mă pot detașa de trecut, nu pot. Mă întorc seara de la muncă și caut prin șifonier, dansez cu toate hainele ei. Ea nu și le-a luat când a plecat, nici eu nu i le-am aruncat. Eu nu vreau să o uit. Nu vreau și, chiar dacă aș vrea, nu aș putea. Felul în care a apărut în viața mea, așa senin, neașteptat, și felul în care a dispărut, la fel de senin și la fel de neașteptat, m-au marcat. Nu știu, a fost ca o fantomă. Uneori, am crezut că visez și că nu a fost adevărat, dar apoi am dat de mirosul ei peste tot în apartament și îmi dau seama că a fost și, sper eu, este încă vie…

Ivan: Totuși, Victor, v-ați mutat împreună, ai primit-o la tine. Tu mereu ai fost un tip detașat emoțional de femeile după care ți s-au aprins, la un moment dat, călcâiele.

Victor: Băieți, v-am zis, ea a fost, este singura femeie pe care am iubit-o și pe care, în inconștiența mea, în credința mea oarbă că e fericită cu mine, am rănit-o atât de tare. Era rănită când a plecat, dar nu a plâns. Nu am văzut-o niciodată plângând. Era firavă și puternică în același timp. Am fost un orb, nu am știut…

decembrie 2015

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l împărtășești și altora 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.