din viața mea

(Extra)timpul petrecut pe smartphone – o alegere personală

În orice spațiu public mă aflu, e inevitabil să nu observ că oamenii își petrec timpul pe smartphone. În general, analizez legătura dintre utilizatori și telefoanele lor atunci când sunt în metrou – nu că ar fi singurul spațiu în care se creează o astfel de legătură. Oamenii au ajuns să fie conectați la propriile device-uri în orice tip de spațiu public: în orice mijloc de transport în comun, în orice cafenea, în orice sală de așteptare. Constat că foarte mulți scrollează sau tastează de zor… ori de câte ori îmi ridic privirea din propriul smartphone 🙂

De ce stau oamenii atât de mult timp pe smartphone?
Aceasta-i întrebarea pe care mi-am pus-o de fiecare dată când priveam în jurul meu. Uitându-mă în stânga și-n dreapta, mi-am dat seama că motivele sunt diversificate: nevoia de distracție/amuzament, nevoia de comunicare, nevoia de a alunga plictiseala, obișnuința și, deci, rutina.

 

După ce am aruncat o privire rapidă, de ansamblu, asupra celorlalți, m-am uitat la mine. De ce stau eu atât de mult timp pe telefon? m-am întrebat confuză și ușor iritată când am lăsat smartphone-ul, într-o seară, pe marginea patului. Răspunsul era evident: rutina. Erau zile la rând în care scrollam ore (!) în șir fără rost, fără să-mi dau seama ce voiam de fapt. Nu voiam nimic, nu căutam nimic, doar priveam ca un robot în propriul smartphone.
De multe ori, după ce lăsam telefonul deoparte, nici măcar nu țineam minte ce am vizualizat sau dacă am citit/văzut ceva important. Totul era mecanic, instinctual. Firește că găseam postări interesante, recomandări pe placul meu, fotografii care îmi dădeau de gândit sau care îmi furau un zâmbet, însă asta se întâmpla în prima parte a timpului. După aceea, intervenea mecanismul pe care l-am numit cum să-mi pierd timpul la un înalt nivel, adică acele ore în care, efectiv, nu făceam nimic, deși mă prefăceam că fac.

Problema nu era cu smartphone-ul, care este util. Problema era timpul excesiv pe care îl petreceam pe smartphone. Dacă așteptam chiar și la o coadă de 2-3 persoane la magazin, stăteam pe telefon. Nu citeam nimic, nu trimiteam niciun mesaj, nu aveam nimic de rezolvat. Deschideam aplicații, le închideam, iar le deschideam. Rapid, mecanic. Până și cei apropiați îmi spuneau că stau mult prea mult timp pe telefon. Știam și eu asta, însă nu făceam nimic.

 

Până la un anumit punct. Duminică, 11 martie – ziua în care am luat o hotărâre: detoxifiere digitală. De această denumire am aflat din articolul Inozei (care, apropo, e foarte bine structurat), apoi am întâlnit-o și într-un fragment din cartea Mai uman, scrisă de Steve Hilton.

Targetul meu a fost următorul: să mă detașez de smartphone (mai precis, de mediul online) timp de 5 zile. Nu mi-am propus să nu stau deloc pe telefon, ci să reduc în mod semnificativ și conștient timpul petrecut astfel. Mi-am dezinstalat câteva aplicații tocmai pentru a nu fi tentată să intru și să-mi dau planul peste cap, lucru la care am un talent înnăscut.

Ce am făcut în aceste 5 zile?

  • Am fost cu adevărat prezentă în timpul călătoriilor cu metroul: am analizat reclamele (că doar nu degeaba studiez Relații Publice și Publicitate), am fost atentă la ceilalți călători, am descoperit ce mai citește lumea, am surprins discuții înduioșătoare între părinți și copiii lor, am zâmbit când am văzut cupluri îmbrățișate.
  • Am devenit mai activă în conversațiile pe care le-am purtat face to face cu cei din jurul meu.
  • Am văzut un film după… mi-e și rușine să spun cât timp. Pentru cei curioși, este vorba despre Newness
  • Am și citit mai mult și într-un mod mai conștient. Da, chiar și articole din online. Am valorificat timpul petrecut pe Internet.

Ce s-a întâmplat la finalul celor 5 zile de detoxifiere digitală? Firește că mi-am reinstalat aplicațiile de care aveam nevoie, însă modul în care am început să mă raportez la timpul petrecut pe telefon s-a schimbat. Nu mai scrollez încontinuu între două stații de metrou, nu mai deschid aplicațiile imediat cum ajung acasă și nici nu mai sunt tentată chiar de fiecare dată să-mi alung plictiseala cu metoda smartphone. Nu au dispărut cu totul vechile obiceiuri, dar ceva îmi spune și mă face să simt că sunt pe drumul cel bun.

Nu a fost suficient să conștientizez că am o problemă-rutină care își făcea apariția atât de des în viața mea de zi cu zi. A trebuit să aleg să fac ceva pentru problema mea de care am fost și sunt întru totul responsabilă. Timpul valorificat și petrecut în mod conștient pe smartphone nu e timp pierdut. Problema e cu extratimpul. Sau cu extra-extra-extra-timpul. Ține doar de mine să învăț să fac ceva cu timpul meu. Și să reînvăț ori de câte ori mă abat de la drum 🙂

 

foto

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

2 Comments

  • Cosmin

    Salutare Adelina,
    Un articol foarte bun si de ajutor pentru cei care sunt constienti ca in zilele noastre tehnologia a pus (si continua sa puna) stapanire pe vietile noastre. Mi-a placut mult o descriere a unei poze pe care am gasit-o in urma cu cativa ani pe internet, spunea ceva de genul: “SmartPhones – Stupid peoples” (nu vreau sa jignesc pe nimeni). Si asa cum spuneai si tu, nevoia oamenilor de comunicare, plictiseala sau diferite motive, sunt “anesteziate” prin folosirea telefonului mobil. Un experiment foarte bun cel pe care l-ai facut si tu. Vreau sa iti spun si eu un experiment care inca e in desfasurare in viata mea: cu aproape o luna in urma mi-am inchis “smartphone-ul” si am redeschis vechiul telefon, un Sony Ericsson W902, modelul acela cu butoane, vechi de cativa ani si vad ca inca supravietuiesc. Si rezultatele nu au intarziat sa apara, exact ca in cazul tau, merg pe aceleasi strazi pe care merg de luni/ani, dar parca ceva e schimbat la ele…
    Pentru cei care inca nu au experimentat, recomand cu drag!
    Felicitari si pentru blog!

    • Adelina

      Mulțumesc mult pentru aprecieri! Mă bucur că ți s-a părut util articolul 🙂
      Wow, experimentul tău e chiar mai curajos decât al meu, deci nu pot decât să te felicit. Apropo de străzile schimbate: să știi că de-abia după 6 luni am descoperit că există un xerox la o gură de metrou :)) Și trec pe acolo în fiecare zi.
      Tehnologia e utilă, doar că trebuie să știm noi să fim echilibrați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *