din viața mea

Împăcarea de duminică

Nu sunt o cititoare consecventă. Sunt zile în care citesc ore întregi, minim 4-5 ore nu mă pot dezlipi de carte. Recunosc însă că sunt chiar săptămâni în care doar frunzăresc o pagină-două… Ăsta e unul dintre lucrurile care nu-mi plac la mine și pe care trebuie să-l șlefuiesc cât mai repede cu putință.

La începutul lui 2017, ținând cont că știam că avea să urmeze un an plin, mi-am propus să citesc 36 de cărți. 36 de cărți e un număr mic spre mediu, zic eu. 36 de cărți împărțite la 12 luni înseamnă 3 cărți pe lună. 3 cărți aș putea să citesc și într-o săptămână, știu. Mi-am dat seama la finalul anului trecut că nu am fost o cititoare responsabilă, așa că am zis să citesc măcar 36 de cărți. Cine știe, poate mă trezesc cu vreo 50 de cărți la finalul lui 2017… Mi-aș oferi un premiu pentru cea mai fidelă cititoare a secolului! Glumesc.

Adevărul e că mie îmi place la nebunie să citesc, să meditez la ceea ce citesc, să pătrund în universul creat de fiecare autor în parte. Mereu am citit de bunăvoie. Relația mea cu lectura a fost una inițiată din pură plăcere. Din dorință de dezvoltare. Și, firește, și din curiozitate, că la șapte-opt ani eram o mogâldeață cu o foame colosală de a ști și de a afla cât mai multe. Se spune că e ușor să începi orice tip de relație, chiar și una de prietenie, da’ e mai greu să o menții. Primii ani sunt cei mai simpli. Apoi urmează încercările, sacrificiile… Se mai spune și că o relație adevărată trece peste orice fel de încercări, cât timp există voință de ambele părți. Păi ce să zic? Cărțile m-au chemat mereu, nu am simțit că m-au izgonit vreodată, eu le-am cam neglijat. Veșnicul ”nu cred că mai am timp”, însoțit de ”parcă azi nu am starea potrivită să mă apuc de x carte…” era la ordinea zilei.

Cu o imensă rușine, duminica trecută mi-am luat inima în dinți și, ca o prietenă ce n-a mai dat niciun semn de viață săptămâni bune, m-am întors la lectură! Firește că am fost iertată și de data asta. Măcar m-am revanșat: am citit o carte întreagă toată duminica după-amiaza: La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami. Și nici nu-mi propusesem! Ieri m-am apucat de o altă carte: Femeia în fața oglinzii de Eric-Emmanuel Schmitt.

Mi-era dor. Nu vreau să mai lipsesc atât.

 

(Photo by Aliis Sinisalu on Unsplash)

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *