din viața mea

Înlăuntrul meu copilăria râde în fiecare zi…

Nu știu alții cum sunt, dar eu, ca să-ncep în stilul caracteristic lui Creangă, simt că înlăuntrul meu copilăria râde în fiecare zi ca și cum nimic nu s-a schimbat. În sufletul meu, copilăria nu ține cont de trecerea timpului, fiindcă, așa cum am zis și altă dată, când eram de-o șchioapă nu aveam habar ce-i aia noțiunea timpului. Poate că ea, copilăria, nici măcar nu poate avea granițe temporale. Copilăria e, cumva, a eternității. Mi-am promis că nu-mi voi lăsa copilăria niciodată să moară. Mi-am promis că nu o voi abandona indiferent că trece un an, că trec doi, trei, cinci, zece, o sută…
Nu voi uita soarele de vară care mă trezea și mă chema afară. Și nu oricum, ci cu rochița cea mai frumoasă, cu pălăria pe cap și cu o poftă nebună de viață. Când eram mică, mușcam cu poftă din bucuria fiecărei clipe așa cum mușcam din merele pe care mi le dădeau bunicii, așa cum mușcam din prima înghețată gustată la începutul fiecărei veri, așa cum mușcam din mâncarea făcută cu dragoste de mama sau de bunica.
Nu voi uita mirosul ierbii proaspete în care pășeam desculță la țară. Cel mai mult îmi plăcea să umblu desculță. Poate de aici mi se trage și faptul că ador metafora suflet desculț. Umblam desculță și cu obrajii roșii. Și cu cârlționții blonzi fluturând în bătaia vântului. Habar n-am unde au dispărut cârlionții mei blonzi, or fi rămas și ei, undeva, în copilărie…
Nu voi uita plimbările de după ploaie. Și nici săriturile prin bălți. Și nici hainele murdare de la atâta joacă după ploi zăpăcite de primăvară, vară sau toamnă – cine mai ținea cont atunci de anotimpuri?
Nu voi uita poveștile de seară pe care mi le spunea bunica ori de câte ori mi-era dor să le aud. În liniștea de-atunci, doar vocea ei și greierii de-afară se auzeau, căci mereu obișnuia să țină fereastra deschisă când era cald.
Nu voi uita mirosul și gustul copilăriei. Copilăria mea are un miros pregnant. Un miros viu. Mirosul acela de după ploi liniștite de vară. Și nu doar atât. Miros de chec proaspăt făcut. Miros de cărți citite până seara târziu. Miros de cerneală. Copilăria mea are gust de mere și chec și înghețată pe băț și plăcinte făcute-n casă și…
N-am cum să-mi uit vreodată copilăria. Chiar dacă anii au trecut, sufletul meu a rămas același. Același copil cu dor de plimbări de după ploaie. Același dor de mere – proaspete sau coapte. Același copil cu dor de a respira fiecare clipă a vieții – în toată simplitatea și unicitatea ei.
La mulți ani, suflete de copii, la mulți ani și o vară plină de viață!

(imagine preluată de aici)

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *