perspective

Iubirea e când oamenii își îmbrățișează aripile sufletelor și zboară împreună la aceeași altitudine

Îmi place să scriu despre iubire și cu iubire. De la simple gânduri așternute pe foaie, acasă, în Word sau chiar pe ultima foaie a caietelor de școală. Îmi place să scriu despre iubire atât lucruri simple, de citit dimineața sau seara, cât și încercări de proză sau poezie. Îmi place. Nu cred însă că putem defini iubirea la modul general, fiindcă și ea, ca fericirea, e ceva personal.

Astăzi simt nevoia să scriu și pe blog câte ceva despre iubirea pentru sufletul pereche, iubire văzută, desigur, prin ochii mei. Prin ochii sufletului meu, mai bine spus, și nu cred că e doar o metaforă. 🙂

Pentru mine…

Iubirea e când oamenii fug de nebuni prin ploaie ținându-se de mână, uitând, uneori, de umbrelă și zâmbind cu sufletele.

Iubirea e când până și privirile se îmbrățișează, nu doar trupurile. Nu mai zic de suflete.

Iubirea e când oamenii simt că până și copilăriile lor s-au ținut de mână cândva, indiferent de momentul în care s-au cunoscut.

Iubirea e când oamenii au fluturi în suflet, nu doar în stomac, și fiecare fluture din sufletul ei își are pereche fluture din sufletul lui.

Iubirea e când oamenii hoinăresc pe stradă și râd cu poftă în simplitatea lor, jucându-se ca niște copii.

Iubirea e când oamenii oferă ultima bucățică din ceva (ciocolată, pâine, orice) celui de lângă. Atunci, celălalt va zâmbi, va încerca să o lase omului drag și, astfel, începe cearta a cui e. În cele din urmă, o vor înjumătăți și o vor mânca împreună.

Iubirea e când oamenii își scriu mesaje dis-de-dimineață și în miezul nopții nepăsându-le că sunt atât de somnoroși, încât, uneori, mai fac greșeli de tastare.

Iubirea e când omul își vede sufletul pereche cel mai bun din lume – desigur, pentru el.

Iubirea e când mesele devin foarte lungi, fiind însoțite de conversații interminabile, de zâmbete largi și de numeroase râsete.

Iubirea e când oamenii văd în perechea lor toată frumusețea, simplitatea nu doar din aspectul fizic, ci și din gesturi, atitudine, din minte, dar mai ales din suflet. Nu contează dacă unul e răcit, somnoros, nervos, plângăcios sau oricum altcumva. Pentru omul de lângă, el rămâne cel mai frumos.

Iubirea e când oamenii își îmbrățișează aripile sufletelor și zboară împreună la aceeași altitudine.

Iubirea e când oamenii se ridică împreună și știu să treacă și peste furtuni, nu doar să se bucure de soare.

Iubirea e când oamenii sunt atât prieteni (chiar cei mai buni!), cât și iubiți.

Iubirea e când omului i se face dor de cel drag imediat după ce a plecat și îi spune că de-abia așteaptă să se vadă din nou.

Iubirea e când oamenii acceptă și diferențele (de exemplu, pe cele de opinie) dintre ei, se respectă și învață să crească împreună.

Iubirea e când omul își privește persoana dragă făcând cele mai simple lucruri (de la spălatul pe dinți până la mâncatul pe fugă) și-i zâmbește cu dragoste. Zâmbetul e însoțit de un ești frumos sau ești frumoasă.

Iubirea e când omul respectă tot ceea ce este și face cel de lângă el și nu încearcă să-l schimbe, nici nu-l compară și nici nu-i cere vreodată să fie altfel.

Iubirea e sinceritate. Din orice punct de vedere.

Iubirea e încredere. Și, firește, neînșelarea încrederii.

Iubirea e când oamenii luptă împreună pentru ei, cred în ei și în sentimentele lor.

Iubirea e susținere. Pe toate planurile.

Iubirea e deschiderea totală a sufletului și a minții. Omul este el însuși cu cel drag și nu-i este teamă de asta.

Iubirea e când omul cunoaște chiar și cele mai mici lucruri despre celălalt.

Iubirea e… 🙂

 

(imagine preluată de pe http://unsplash.com/)

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *