din viața mea

Nu am să trag gratiile la fereastră

Fragment

Încetase furtuna din sufletul meu și răsărise curcubeul.  Am respirat ușurată, cu sufletul îmbrățișându-i sufletul.
Nu mi-a mai fost teamă să mă arăt lui așa cum eram, așa cum sunt. Dărâmase deja toate zidurile. Într-o singură lună. Nu am simțit niciodată nevoia de a trage gratiile la fereastră. Mi-era cel mai bine așa, lăsându-l să-mi cunoască sufletul, cu toate emoțiile și stângăciile lui.
I-am scris poezii. Am scris despre el și încă scriu. Am alergat împreună, în miezul verii, pe un deal și, ajunși în vârful lui, ne-am lăsat sufletele să se îmbrățișeze în libertate. În mare ne-am aruncat toate temerile. Am privit cerul și-am zâmbit ținându-ne de mână.
Mi-am deschis sufletul ca o fereastră într-o zi blândă de primăvară doar în fața lui, cel care nu m-a făcut niciodată să-l închid la loc. Și nici nu am să trag vreodată gratiile la fereastră.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *