din viața mea

Perechi, perechi

11046392_915689681815171_7659154049215820750_o

De când sunt mică, ador să privesc pe fereastra camerei mele minute în șir, să zâmbesc, ca un copil, soarelui și să simt că se cuibărește în ochii mei. De când sunt mică, ador să văd copacii înflorind, să le urmăresc, zi de zi, evoluția. Și primăvara asta am făcut același lucru. Fac asta în fiecare dimineață, în fiecare după-amiază și, uneori, și spre finalul zilei, înainte de apus, și zâmbesc.

Nu e totul numai să privesc. E mult mai frumos să și trăiesc în mijlocul a ceea ce privesc, în mijlocul naturii (da, că doar e natură și în orășelul meu natal), în mijlocul a ceea ce înflorește, atât de sincer, în fiecare primăvară. Nu doar sub ochii mei, ci sub ochii noștri, ai tuturor.

E mult mai frumos să îmi iau jacheta de blugi și să hoinăresc pe bulevard și să zâmbesc admirând toți copacii care par să-și îmbrățișeze ramurile. De câțiva ani, am ideea asta, cam metaforică și tare copilărească, e drept, legată de faptul că și copacii se iubesc, fiecare având perechea sa.

E mult mai frumos să pășesc printre copaci, în miez de primăvară, și să îmi fie pașii mângâiați de soare.

Și e cel mai frumos să mă plimb cu el, ținându-l de braț sau împletindu-mi degetele cu ale sale, și să râdem în miez de primăvară, ocrotiți de copacii care au, și ei, iubirea lor. Fiecare cu iubirea sa…

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *