Povestea lor

 


“Omul ăsta e pur și simplu fascinant!” gândi tânăra din fața lui Ivan. Spera la o prietenie. “Cu un străin, Catty, cu un străin?”, se întrebă.
– Sunt Catrina, îi spuse deodată, dându-i mâna. Mama îmi spune Catty, tata îmi spune Ana, ăsta-i celălalt nume al meu.

“E uimitoare!”
Ivan râse iar, mângâind-o pe creștetul capului. Deja începea să-i iubească naturalețea atât de puerilă. “E o copilă, Ivan, o copilă. Și e atât de frumoasă! La naiba, mi-a citit inima, zăpăcita! Și doar mi-am încheiat paltonul!” își aminti el.
-Eu o să-ți spun Tina, răspunse într-un final, oferindu-i, și el, mâna. Sunt Ivan. Toți îmi spun așa. Urăsc franceza, adăugă și acest detaliu – voia ca descrierea lui să fie la fel de lungă ca a ei. Era bolnav. Bolnav de dragoste. De ce dracu’ am zis asta? întrebă cu voce tare, observând în același timp că Tina își retrăgea mâna rece dintr-a lui.
– Mon ami, nu vorbi urât! zise ea entuziasmată, sărind în jurul lui.
– Mon ami?!
– O să-ți spun “mon ami” de acum înainte! îl întărâtă în timp ce-l privi fix în ochii albaștri.

Își analiză apoi ceasul de mână.
– E șapte și un sfert. Trebuie să plec, am avut cursuri până la șase. Ne vedem mâine. Tot aici. Să iei același taxi. O să fie aceeași poveste în fiecare seară. Povestea noastră, mon ami, spuse Catrina cu seriozitate, plecând.
Acela a fost primul capitol din povestea lor. Dacă Ivan a acceptat să scrie continuare alături de ea… ei bine, e lesne de înțeles!

După câteva minute, plecă și el din parcul central, lăsând în urmă felinarul la lumina căruia s-au cunoscut, pe 29 octombrie, doi zăpăciți.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *