Scriu și nu sunt scriitoare

Sunt Adelina și nu sunt scriitoare. Îmi place să încerc să îmblânzesc cuvinte și să mă joc cu ele după cum poftește sufletul meu și nu sunt scriitoare. Am sute de pagini scrise și nu sunt scriitoare. Am descoperit cuvântul pe la 8-9 ani și nu sunt scriitoare. Am primit atât aprecieri, cât și critici pe parcursul timpului și nu sunt scriitoare. Sunt Adelina și scriu.

Asta nu înseamnă că nu-mi doresc să cresc, să simt cum aripile mele timide se înalță spre acest univers fascinant al cuvintelor pe care l-am descoperit când eram în clasele primare. Asta nu înseamnă că nu mi-aș dori să fiu și scriitoare într-o zi.

Vreau să fiu conștientă de ceea ce sunt acum, de ceea ce fac și de cât pot să fac. Sunt la început de drum. Da, scriu de vreo 10 ani și tot simt cum unele cuvinte îmi scapă printre degete și parcă joacă de-a v-ați ascunselea cu sufletul meu. Sunt în căutarea acelor cuvinte simple, care să exprime esența. Învăț, încă învăț să îmblânzesc cuvinte. Nu e ușor să îmblânzești cuvinte, așa cum nu e ușor niciodată să atingi un nivel înalt în ceea ce faci, indiferent de sfera pe care ai ales-o, spre care sufletul și mintea ta se îndreaptă.

Nu țin minte să fi spus vreodată că sunt scriitoare, iar dacă am spus-o și nu îmi amintesc, probabil eram mai mică și credeam că cel care scrie se numește scriitor, așa cum cel căruia îi place să picteze se numește pictor, așa cum cel care e pasionat să facă fotografii se numește fotograf…

Pasiunea poate atinge nivel de performanță. Totuși, cred că nu e suficient să fii pasionat și-atât. E nevoie de muncă, de multă muncă, și de eșecuri pentru a cunoaște succesul. E nevoie de ambiție, de conștientizare, de experiență. Contează să nu renunți, să crezi în tine și în ceea ce poți să faci, dar să fii conștient de cât poți să faci în clipa prezentă.

Caut, caut cuvintele potrivite, uneori bâjbâi, alteori mă duc direct la țintă, le amestec, le las să curgă valuri-valuri, le șterg, le mâzgălesc, mă enervez, respir adânc și-o iau de la început. Închid ochii și simt cum îmi pulsează degetele și cum cuvintele se-adună toate parcă așteptând să le ofer libertate, să le fac să răsune, să trăiască, să vorbească. Alteori, parcă fug după ele înlăuntrul meu și simt că nu le găsesc…

Scriu, scriu, scriu… Scriu! Nu sunt scriitoare. Nu încă. Și când voi fi, într-o bună zi, voi zâmbi și voi ști că… tot mai am de învățat. 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l împărtășești și altora 🙂

Îți sugerez și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.