Sunt content writer de două luni. Ce am învățat până acum? (partea a II-a)

27/09/2019 adelina 0 min read No Comments

Sunt content writer de două luni. Ce am învățat până acum? (partea a II-a)

27/09/2019 Adelina 5 min read No Comments

Așa cum am promis, revin cu partea a II-a a experienței mele de până acum de content writer. Prima parte o găsiți aici.

Inspirația nu se așteaptă

Să fiu content writer înseamnă să fiu tot timpul activă: să caut idei, să găsesc o manieră nouă, care să aibă acel ceva, de a spune lucrurile asupra cărora m-am documentat, să fiu flexibilă – într-o singură zi pot apărea subiecte din domenii diferite, chiar foarte diferite (așa cum am mai spus, cărți și… fose septice). Toate astea m-au scos, mai ales în primele zile, din zona de confort, pentru că eu obișnuiam să fiu genul de om care așteaptă inspirația să vină atunci când crede ea de cuviință. Din cauza asta (și din cauza gânditului excesiv), am avut pauze lungi de la scris în trecut. Nu de o zi-două-trei sau câteva săptămâni – unele s-au măsurat în luni sau chiar ani. Bine, mi-am dat seama încă de vreo 2-3 ani că inspirației îi place să se lase așteptată, să fie curtată și parcă să te rogi de ea să te viziteze mai des decât o face în mod normal.

În realitate, însă, nu ai mereu timp să o aștepți și să o curtezi. Uneori ești nevoit să te duci direct la ea, să o tragi de mânecă și să-i spui, cât se poate de serios, că aveți multe lucruri de făcut împreună. Nu aștepți inspirația să vină la tine, ci te duci tu direct la ea. 

Recunosc, încă îmi place imaginea artistului visător care de-abia așteaptă să-l viziteze muza, pentru a avea, în sfârșit, acea idee strălucită. Acest scenariu nu este valabil de fiecare dată în viața de zi cu zi, mai ales atunci când pasiunea devine și job. 

 

Legătura dintre evoluție și autocritică

Sunt o perfecționistă și, de aceea, e foarte important să mă simt mulțumită de rezultatul final. De multe ori citesc un articol de două-trei ori după ce îl scriu și de-abia apoi am încredere că e ok să-l trimit mai departe. Ba mai mult, uneori mă întorc la articolele vechi de câteva săptămâni – în cazul lor, nu prea mai am ce face, fiindcă deja au fost trimise. Practic acest obicei din două motive: în primul rând, vreau să văd dacă acum îmi mai place și cât îmi mai place un lucru pe care l-am încheiat; în al doilea rând, vreau să-mi urmăresc și singură evoluția, pentru a observa unde m-am perfecționat și unde mai am de lucrat. Acest proces e cu două tăișuri, din păcate sau din fericire: pe de-o parte, mă bucur să văd că am dobândit o mai mare naturalețe și spontaneitate de la o săptămână la alta, de la unele articole la altele. Pe de altă parte, însă, mă supără unele lucruri pe care acum simt că le-aș fi putut formula într-o altă manieră, una mai bună sau care, cel puțin, să fie la înălțimea așteptărilor mele de acum. Aici au intervenit autocritica și reacția de învinovățire, pentru că simțeam că puteam face mai mult, mai bine. Acestea sunt, firește, reacțiile Adelinei perfecționiste. 

După ce am stat și m-am gândit mai bine, mi-am dat seama că nu am de ce să fiu prea dură cu mine pentru lucrurile pe care le-am scris în trecut. Atunci eram mulțumită de ele, am dat tot ce era mai bun din mine – același lucru pe care îl fac și în prezent. Așadar, reacția nu trebuie să fie de nemulțumire, ci de bucurie – bucuria evoluției. 

Același lucru vi-l recomand și vouă: ori de câte ori vă întoarceți la proiectele vechi, la realizările din trecut, indiferent de forma pe care o iau acestea, nu strâmbați din nas. Zâmbiți: atunci erați mândri de ele. Bucuroși puteți fi și acum, când știți că puteți face mai mult, mai bine. Se numește evoluție.

 

Plăcerea de a scrie vs. monotonie

Făcând zilnic același lucru, adică scriind, există riscul să intervină monotonia. Mă așez la birou, mă uit pe task-urile din ziua respectivă, mă organizez, mă documentez pentru primul articol, încep să-l scriu, îl finalizez, îl citesc de câteva ori și tot așa. Ăsta ar putea fi scenariul rutinei perfecte. Poate că unii ar spune că nu se întâmplă nimic nou. 

Dacă adăugăm plăcerea și pofta de a scrie în scenariul de mai sus, lucrurile vor sta cu totul altfel. Ba chiar bucuria de a scrie este din plin când abordez subiecte cu care mă simt confortabil și care sunt pe placul sufletului meu. Chiar și când a fost vorba despre unele teme despre care nici nu aș fi crezut acum un an-doi că voi scrie vreodată, am încercat să ies din zona de confort: când subiectul a permis, am vrut să aduc acel ceva și articolelor poate nu atât de creative. 

Când există plăcerea de a face ceva și dorința de a da tot ce e mai bun, fiecare zi poate aduce ceva nou. În ceea ce mă privește, cu fiecare articol am descoperit altceva: noi informații, o manieră diferită în care aș putea spune lucrurile și o idee prin care, dacă aș pune-o în practică, aș aduce puțină culoare articolului final. Așadar, plăcerea de a face un lucru nu este compatibilă cu monotonia.

Am mai învățat și că este esențial să nu uit niciodată de plăcerea de a scrie. Ea mă poate ajuta să fac față chiar și provocărilor ce par imposibile. Când am aflat că urma să scriu, printre articole pe gustul meu, și un articol despre unelte electrice, m-am descurajat într-o primă fază. Apoi, mi-am dat seama că pot găsi, de fapt, un truc prin care să aduc o pată de culoare chiar și unei teme aparent lipsite de orice urmă de creativitate. Ghiciți ce: când am finalizat articolul, am zâmbit, încântată de rezultatul obținut. 

 

Sunt Adelina și am reușit să-mi transform pasiunea pentru scris și în job. Chiar dacă sunt doar două luni de când fac asta și poate nu sunt în măsură să dau sfaturi, vă doresc tuturor să găsiți o cale de a face ceea ce iubiți și de a iubi ceea ce faceți – de ce nu, chiar și în zona profesională. 

 

sursă foto: https://unsplash.com/photos/I3adKpDNAjM

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l împărtășești și altora 🙂
error
Adelina

All posts

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cuvinte-cheie

×