din viața mea

Toamnă cu flori și galaxii

Am o slăbiciune pentru rufele proaspăt spălate și întinse pe sârmă. Mai ales afară, nu pe balcon. Să le văd cum se leagănă în adierile vântului și cum soarele le răsfață – o mică plăcere a vieții mele. Ori de câte ori am în preajma mea rufe de-abia întinse pe sârmă, mă activez automat: închid ochii, respir adânc și zâmbesc. Eventual mă și opresc puțin ca să mă asigur că nu visez. Că e pe bune.
Am o slăbiciune mai ales pentru cearșafurile spălate și întinse pe sârmă. În special pentru cele care au un model pe gustul meu. Îmi plac și cele albe, simple, de ce să mint? Și neapărat trebuie să fie fine la atingere. Hai să facem un exercițiu: imaginați-vă că e o zi însorită și blândă de primăvară. Ar putea fi martie, dar în perioada asta vremea e totuși capricioasă. Să fie aprilie. O zi însorită și blândă de aprilie în care hoinăriți și, deodată, simțiți un miros plăcut în aer. Ați spune că ăsta e mirosul primăverii, dar vă uitați în jur și descoperiți de unde vine: un cearșaf (culoarea și modelul vi le alegeți în funcție de preferințe) ce flutură în bătaia ușoară a vântului. Firește că e întins pe o sârmă. Cea mai frumoasă sârmă din lume pe care ați văzut-o. Dacă asta nu e una dintre subdefinițiile fericirii, atunci care-i?

Se făcea că îmi plimbam cățelul la finalul săptămânii trecute într-o dimineață însorită. Nu de aprilie. Totuși, nu degeaba spune Camus că Toamna e o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare. Încă somnoroasă, cu toate că era aproape de ora prânzului (pentru mine e dimineață până pe la 12-1, indiferent de ora la care mă trezesc), lăsam ghemotocul negru să mă ducă pe unde voia el. Mă frecam la ochi și, după ce i-am deschis, l-am văzut. Părea că dansează pe notele adierilor. Era atât de grațios și atât de natural, încât m-a fascinat din prima clipă. Mirosul revigorant pe care îl împrăștia m-a trezit instantaneu. M-aș fi oprit pentru o secundă, însă ce ar fi zis lumea despre o fată care vedea o adevărată poezie în cearșaful pictat în culorile galaxiei? Doar am încetinit pasul. În zadar însă! Cățelușa cu botul plin de frunzele pe care le mirosise, că pentru ea fiecare frunză chiar pare a fi o floare, mă trăgea mai departe. Ne-am continuat plimbarea: ea mirosind frunzoflorile și eu zâmbind la amintirea cearșafului-galaxie întins pe sârmă…

Photo by Jeremy Thomas on Unsplash

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *