”Ziua în care am învățat să zbor” de Alina Șerban

Trebuie să recunosc că vara asta nu am citit atât cât mi-am dorit, însă prin cărțile citite am descoperit povești captivante, personaje frumoase, bine construite, de la care am rămas cu lecții învățate. Așa a fost cazul și primului volum al romanului Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban, apărut la editura Quantum Publishers, carte pe care am citit-o în mai puțin de cinci-șase ore. Și nu din cauza faptului că ar fi o carte simplistă, ci datorită firului narativ captivant și, firește, datorită personajului principal atât de atent construit.

Pe autoarea cărții am plăcerea să o cunosc de mai bine de doi ani. Am descoperit-o pe un grup pe Facebook și ceea ce mi-a atras atenția la ea, până să vorbim, era felul în care scria. Dintotdeauna am perceput-o ca fiind o persoană dedicată pasiunii ei, visului ei. Pentru Alina, scrisul a devenit, cu siguranță, un mod de a fi. Când am aflat că a publicat nu am putut simți decât o bucurie imensă. Unul dintre lucrurile care mă fac să zâmbesc este acela de a vedea că oamenii își ating propriile visuri, pentru care au luptat dintotdeauna. Când se întâmplă ca acești oameni să facă parte din cercul meu de cunoscuți sau de prieteni, bucuria e și mai mare fiindcă o pot împărtăși cu ei.

Primele lucruri care m-au atras la cartea Alinei sunt cele, aș spune eu, esențiale în ceea ce privește captivarea cititorului, și anume titlul, coperta și descrierea de pe spatele ei. Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru anumite cuvinte și pentru ideile pe care le transmit. Metafora zborului este una dintre preferatele mele, nu mint. Zborul sufletesc cuprinde o serie de semnificații profunde pe care le-am întâlnit în primul volum al romanului. Totodată, culorile puternice și expresive de pe copertă mi-au creat un orizont de așteptare. M-au întărâtat să vreau să descopăr ce e înlăuntrul cărții, iar descrierea de pe spate, care începe cu o frază catchy: Oskar Kaufmann află în ziua de Crăciun că ar putea suferi de o boală ce i-ar putea da viața peste cap., a fost un plus la toate acestea.

Firul narativ m-a ținut în priză pe tot parcursul volumului. Cartea are sare și piper: dialogul natural dintre personaje și acțiunea imprevizibilă, care depășește așteptările cititorului, m-au determinat să citesc fără pauză. Se întunecase, iar eu nu mi-am dat seama decât târziu că trebuie să aprind lumina :)) Nu de alta, dar nu mai vedeam să citesc. Încă din primul capitol cunoaștem personajul principal, pe tânărul Oscar Kaufmann, care este și naratorul romanului. Aș spune că subiectivitatea romanului este un plus în ceea ce privește apropierea cititorului de protagonist.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la volumul de față este felul în care este construit Oskar. Conflictul interior este declanșat de boala necunoscută de care suferă și pe care încearcă să o păstreze secretă. Oskar este un tânăr puternic, asumat, corect, care se ferește de mila celor din jur. În ciuda faptului că este un tip introvertit, relaționează cu ceilalți, iar relația care m-a surprins cel mai mult este prietenia dintre el și Rudi, prietenul său cel mai bun care este ca un colac de salvare de fiecare dată. Dacă m-ar întreba cineva ce este prietenia adevărată, nu știu dacă aș avea o definiție pe moment, dar i-aș recomanda să citească romanul Alinei și să urmărească legătura dintre Oskar și Rudi. Cu siguranță ar trage niște concluzii după experiența aceasta.
Protagonistul analizează ceea ce se petrece în jurul său și se autoanalizează. Secvențe precum În lumea asta perfectă nimeni nu are sentimente, dar toți au prejudecăți., De ce nu au și oamenii aripi?, care se regăsesc în prima parte a cărții, reprezintă două dintre frământările lui. Metafora aripilor este, firește, în strânsă legătură cu titlul romanului.

Oskar trece printr-o serie de încercări, dureri, suferințe. Este, aparent, fără șansă de salvare. Îl încearcă o mulțime de stări, uneori contradictorii. Este pus în fața unor situații în care trebuie să își cântărească alegerile cu mare înțelepciune. Uneori, se acuză; alteori, este mulțumit de alegerile făcute. Pe lângă conflictul interior, provocat de frământările ce se înmulțesc și din pricina bolii de care suferă, există și o mulțime de conflicte exterioare, cele mai multe în interiorul familei Kaufmann.

Oskar este, înainte de toate, om. Omul care iubește, omul care iartă, omul care greșește, omul care se caută, omul care judecă, omul care disperă, omul care plânge, omul care suferă, omul care ironizează, omul care se autoironizează. Dar este om. În ciuda bolii de care suferă, nu este un personaj care cerșește milă. Sunt convinsă că intenția Alinei nu a fost aceea de a crea un personaj care să inspire milă.
Autoarea a reușit să contureze un personaj veridic, demn de urmărit, un tovarăș de drum pentru cititor.

Ar mai fi multe de spus, dar vă las și pe voi să descoperiți semnificațiile cărții. Mie îmi rămâne să aștept cu nerăbdare volumul al doilea.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-i dai un share :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *